Wawrinka, care se va retrage din activitate la finalul sezonului, a salvat trei mingi de meci în ultimul set, înainte de a se înclina în fața jucătorului sud-american, după două ore şi jumătate de joc.
Campion la Roland Garros în 2015, după o finală câştigată în fața sârbului Novak Djokovic, elvețianul şi-a încheiat cariera pe zgură cu un palmares de 202 victorii şi 124 de înfrângeri. El a câştigat în total şapte titluri pe această suprafață, unul dintre ele chiar la Estoril.
"Am crescut pe zgură. Am crescut antrenându-mă pe zgură, urmărind turnee pe această suprafață. A fost întotdeauna specială pentru mine. Am câştigat titlul aici în 2013. A fost un titlu special pentru mine, începutul celui mai bun nivel al meu, cred. Am fost super fericit că am avut această oportunitate de a reveni pentru ultima dată. Nu am putut obține victoria astăzi (marți), dar am avut din nou atât de mult sprijin. Mulțumesc. Apreciez cu adevărat tot sprijinul vostru", le-a spus Wawrinka spectatorilor prezenți în tribune.
