Salt la conținutul principal

La presiunea ATP, un turneu cu tradiție ar putea renunța la zgură după aproape 40 de ani

Jannik Sinner și Carlos Alcaraz au jucat finala turneului de la Umag în 2022
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz au jucat finala turneului de la Umag în 2022MARCO TODARO / NURPHOTO / NURPHOTO VIA AFP

Turneul ATP 250 de la Umag ar putea trece de la zgură la suprafață dură începând din 2028, în contextul reformei calendarului competițional. Competiția din Croația, organizată din 1990, ar urma să facă această schimbare pentru a-și păstra locul în circuitul masculin.

Potrivit agenției croate de presă Hina, care citează o sursă apropiată ATP, organizatorii turneului de la Umag sunt aproape de a renunța la suprafața pe care s-a desfășurat competiția încă de la prima ediție.

Modificarea face parte dintr-un proiect mai amplu de reorganizare a calendarului ATP, care prevede inclusiv introducerea unui al zecelea turneu Masters 1000, în Arabia Saudită, din 2028.

ATP urmărește să acorde o importanță mai mare competițiilor majore și să reducă schimbările frecvente de suprafață din timpul sezonului.

Șapte luni și jumătate de tenis pe suprafață dură

Reforma ar urma să afecteze și turneele sud-americane disputate în februarie. Competițiile de la Buenos Aires și Santiago sunt vizate de trecerea de la zgură la suprafață dură.

Dacă modificările vor fi implementate, aproximativ șapte luni și jumătate din calendarul ATP s-ar desfășura pe hard.

Pentru Umag, schimbarea ar însemna integrarea în seria turneelor pregătitoare pentru US Open. Jucătorii ar avea astfel posibilitatea să înceapă sezonul estival pe suprafață dură în Europa, înainte de deplasarea în America de Nord.

Propunerea privind schimbarea suprafeței ar urma să fie discutată săptămâna viitoare, la o reuniune a conducerii ATP organizată la Torino.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google