Salt la conținutul principal

Mihai Stoica nu se retrage din fotbal după plecarea de la FCSB: „Două oferte am primit ieri, deja le am”

Mihai Stoica s-a despărțit de FCSB după 16 ani de colaborare
Mihai Stoica s-a despărțit de FCSB după 16 ani de colaborareCosmin Iftode / Alamy / Profimedia

Mihai Stoica (61 de ani) a spus că își va continua activitatea în fotbal după ce a demisionat din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al FCSB. La o zi după despărțire, fostul oficial a dezvăluit că a primit două oferte din Superliga și că le-a refuzat pe amândouă.

„Au fost două oferte din prima ligă, în niciun caz de la Dinamo și Rapid”

„Nu este o retragere definitivă din fotbal, dar ce pot spune cu certitudine este că nu am cum, în România, să lucrez în cadrul altui club. Două oferte am primit ieri, deja le am. 

În niciun caz de la Dinamo și Rapid, au fost două oferte de la cluburi din prima ligă și am spus clar că nu pot, simplu. Nu dau detalii, dar mi-a zis că în vară mă convinge. Nu, nu are cum să mă convingă, pentru că nu mă văd în altă parte”, a declarat Mihai Stoica pentru Fanatik.

Stoica a spus că a fost întrebat și dacă l-ar interesa să lucreze în străinătate. Pentru moment, preferă să rămână aproape de familie.

„Am fost întrebat de oameni din străinătate dacă m-ar tenta acolo, departe de casă. Acum nu m-ar tenta deloc, dar nu știi cum poți gândi peste câteva zile. Acum, obiectivul meu este să stau mult cu fata mea.”

De ce a plecat Mihai Stoica de la FCSB

Fostul oficial a explicat că în decizia sa au cântărit schimbările din club, printre care plecările lui Florin Cernat și Alin Stoica și trecerea lui Lucian Filip la echipa a doua.

„Nu era suficient să fac un pas în spate și să rămân în organigramă și să mă ocup de chestii minore. Deja se luaseră măsuri cu oameni la care țin și pentru care eram responsabil. Ei erau victime colaterale. Cineva trebuie să-și asume situația în care e echipa.”

Stoica a luat hotărârea joi dimineață (12 noiembrie) și i-a comunicat-o telefonic lui Gigi Becali. Patronul FCSB a încercat inițial să-l convingă să rămână. „Am mai vorbit, apoi, de câteva ori în timpul zilei, iar apoi mi-a zis: 'Am înțeles, ai luat o decizie înțeleaptă'”.

Citește și: Înlocuitor pentru MM Stoica la FCSB: cu cine negociază George Becali

Ce spune Stoica despre o revenire la FCSB

Întrebat dacă s-ar putea întoarce la club, Stoica a amintit că a mai revenit la FCSB după alte despărțiri. Pentru moment, spune că vrea să petreacă mai mult timp cu fiica sa.

„Deci nu știu ce va fi, oricând se poate întâmpla orice, dar acum am nevoie de liniște”.

SUPERLIGA 2026/27

Urmărește cele mai importante informații din Superliga României, de la transferuri și programul meciurilor până la cele mai noi declarații și știri.

Program Superliga - Rezultate - Clasament - Reguli noi

Listă antrenori - Top Transferuri - Program derby-uri - Știri noi

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal