Afectată de accidentări și probleme medicale, Ana Bogdan a disputat un singur meci în 2026, la turneul de la Cluj-Napoca, unde a fost eliminată în primul tur de Maja Chwalinska, scor 3-6, 2-6.
Anterior, ultima sa apariție în circuit fusese în iulie 2025, la Iași, când a pierdut în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva, scor 5-7, 2-6.
Ana Bogdan anunțase o pauză în vara anului trecut
În iulie 2025, românca le-a transmis fanilor că are nevoie de o perioadă de recuperare fizică și de timp pentru activități din afara tenisului.
„Îmi voi lua timp să mă recuperez fizic, dar voi folosi acest timp și pentru mine, pentru a face lucruri care îmi aduc bucurie și pace sufletească”, explica atunci Ana Bogdan, lăsând deschisă posibilitatea unei reveniri.
Aceasta nu s-a mai concretizat, iar sportiva a rămas ulterior fără clasament WTA.
De-a lungul carierei, Ana Bogdan a obținut 441 de victorii și a suferit 294 de înfrângeri, acumulând aproximativ 3,6 milioane de dolari din premii.
Cea mai bună poziție ocupată în ierarhia mondială a fost locul 39, iar la turneele de Grand Slam a ajuns până în turul al treilea.
