Trei români vor lupta pentru aur la Europenele de tineret de la Porec

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Trei români vor lupta pentru aur la Europenele de tineret de la Porec
Amalia Țugui
Amalia ȚuguiFederația Română de Box
Pugiliştii români Iosif Bandulă, Amalia Niță şi Amalia Țugui vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croația), după victoriile obținute, vineri, în semifinale.

Iosif Bandulă s-a impus la puncte în semifinalele cat. 63,5 kg în fața letonului Emmanuils Sidorenko (4-1), iar duminică, în finală, va boxa cu ucraineanul Artur Kuzmenko.

Amalia Niță a câştigat clar semifinala cat. 75 kg, cu croata Ema Plazina (5-0), iar în ultimul act o va înfrunta, duminică, pe ucraineanca Olga Pilipciuk.

Amalia Țugui a obținut o victorie în semifinalele cat. 66 kg prin descalificarea adversarei, ucraineanca Anhelina Nekrasova, iar duminică va boxa în finală cu irlandeza Kayla Doyle Byrne.

Alți doi români au rămas cu medaliile de bronz.

La cat. 54 kg, Fabian-Mihai Stroe a pierdut semifinala cu ucraineanul Maksim Cekin, după proba video, iar Mario Ciprian Iofciu a fost învins la puncte de albanezul Adam Maca (0-5), în semifinalele cat. 57 kg.

Lotul feminin al României, antrenat de Constantin Gălbenuşe şi Luminița Turcin, pentru Europenele de tineret a fost compus din Ramona Manea (cat. 48 kg), Lucica Petrache (cat. 52 kg), Gabriela Cioroba (cat. 57 kg), Amalia Țugui (cat. 66 kg), Eliza Şopterean (cat. 70 kg), Amalia Niță (cat. 75 kg), Denisa Manu (cat. 81 kg) şi Elena Platon (cat. +81 kg).

Amalia Niță, dublă campioană de junioare, a cucerit aurul, la cat. 70 kg, la Europenele de tineret de anul trecut de la Erevan (Armenia), iar Denisa Manu a fost vicecampioană continentală de junioare în 2023, la Ploieşti.

Lotul masculin, pregătit de Dorel Simion, Ionuț Gheorghe, Doru Neamțu, a fost alcătuit din George Edmond Maradin (cat. 51 kg), Fabian Stroe (cat. 54 kg), Ciprian Iofciu (cat. 57 kg), Vasile Scalco (cat. 60 kg), Iosif Bandulă (cat. 63,5 kg), Arun Tudoroiu (cat. 67 kg), Istvan Szucs (cat. 75 kg) şi Matei Nastasiuc (cat. 86 kg).

Arun Nicu Tudoroiu este medaliat cu argint la Europenele de tineret din 2023 de la Erevan, la cat. 63,5 kg, iar Stroe şi Nastasiuc au fost campioni europeni de juniori în 2023 la Ploieşti.

Obiectivul stabilit de Federația Română de Box a fost de 1-2 medalii pentru fiecare lot.

La Europenele de tineret din 2023, de la Erevan, România a participat cu 23 de pugilişti, dintre care 13 la masculin şi 10 la feminin, şi a cucerit 9 medalii, dintre care 3 aur, prin Mihaela Bădescu (cat. 48 kg), Amalia Niță (cat. 70 kg) şi Florin Ioniță (92 kg), 2 de argint, prin Diana Maria Tănăsescu (cat. 66 kg) şi Arun Nicu Tudoroiu (cat. 63,5 kg), şi 4 de bronz, pentru Crinuța Andra Nicole Sebe (cat. 63 kg), Maria Gheorghița Cimpoeru (cat. 75 kg), David-Angelo Teodosescu (cat. 80 kg) şi Dumitrel Badea (cat. 86 kg).

Mențiuni