Fostul campion mondial Tyson Fury va boxa în luna august, la Dublin

Tyson Fury
Tyson FuryDave Shopland / Shutterstock Editorial / Profimedia

Boxerul britanic Tyson Fury a anunțat că intenționează să lupte pe 1 august, la Dublin, la o săptămână după ce compatriotul său Anthony Joshua îşi va face revenirea în ring.

Cei doi foşti campioni mondiali la categoria grea se îndreaptă către o confruntare mult-aşteptată, despre care s-a discutat că va avea loc în noiembrie, deşi se pare că ambii luptători vor avea câte un meci de încălzire până atunci.

Joshua îl va înfrunta pe oustiderul albanez Kristian Prenga, pe 25 iulie la Riad (Arabia Saudită), în primul său meci după ce a fost implicat într-un accident rutier în Nigeria, în luna decembrie, soldat cu moartea a doi dintre prietenii săi.

Fury a postat un videoclip într-un story de pe Instagram care îl arată din nou la antrenament în Thailanda, alături de legenda: "Hai să începem pe 1 august, la Dublin, Irlanda".

Promotorul Frank Warren organizează un meci între Pierce O'Leary şi Mark Chamberlain la 3Arena din capitala irlandeză în aceeaşi zi, iar Fury pare să fie inclus în programul galei respective.

Adversarul nu a fost încă dezvăluit, deşi Warren a exclus posibilitatea ca Fury să-l înfrunte pe Andy Ruiz Jr, care l-a detronat pe Joshua din poziția de campion mondial în 2019, înainte de a pierde revanşa în cursul aceluiaşi an.

Fury şi-a marcat revenirea în ring, la 16 luni de la retragerea sa din lumea boxului, cu o victorie la puncte împotriva rusului Arslanbek Mahmudov, în aprilie, după care l-a provocat imediat pe Joshua, care era prezent la marginea ringului, dar care a refuzat să se ridice de pe scaun.

A urmat un schimb de replici, iar Joshua şi-a provocat adversarul declarând: "Sunt patronul, ține minte asta. Lucrezi pentru mine".

Promotorul lui Joshua, Eddie Hearn, a declarat ulterior: "Semnat, sigilat, livrat! Meciul AJ vs. Fury este în desfăşurare".