Southgate a devenit selecționerul Angliei cu cele mai multe victorii la turneele finale

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Southgate a devenit selecționerul Angliei cu cele mai multe victorii la turneele finale

Southgate, cele mai multe victorii la turneele finale
Southgate, cele mai multe victorii la turneele finaleProfimedia
Gareth Southgate a devenit selecționerul naționalei de fotbal a Angliei cu cele mai multe victorii la turneele majore, Cupa Mondială sau Campionatul European, el înregistrând al nouălea său succes după ce echipa celor ”trei lei” a surclasat luni Iranul, cu 6-2, la Cupa Mondială 2022.

Gareth Southgate, care a fost numit selecționer în 2016, l-a depășit pe Sir Alf Ramsey, cu cele opt victorii ale sale la turneele finale la cârma naționalei Angliei. Sub comanda lui Ramsey, Anglia a câștigat titlul mondial în 1966, pe teren propriu.

După victoria în fața Iranului, Southgate a declarat: ”Să câștigăm la această diferență și să jucăm așa cum am făcut-o în cea mai mare parte a meciului, trebuie să fim cu adevărat bucuroși. Am arătat pregătiți. Ne-am dorit să fim o astfel de echipă. (...) Presingul și mișcarea noastră au fost cu adevărat bune. Trebuie să fiu cu adevărat fericit, însă nu ar trebui să primim două goluri în acea etapă a meciului”.

”Este un start foarte bun, dar trebuie să jucăm mai bine”, a afirmat selecționerul.

”Avem câțiva jucători buni și astăzi chiar au dat randament. Jucătorii noștri de atac sunt o amenințare, apărarea noastră a controlat jocul în primele 60 de minute și a avut răbdare. Mijlocul terenului a fost excelent, iar atacanții noștri au fost o amenințare. (...) Ar trebui să fiu mai entuziasmat, dar trebuie să păstrez echipa pe drumul cel bun”, a mai spus el.

Anglia s-a impus cu 6-2 în meciul cu Iran. Jude Bellingham (35), Bukayo Saka (43, 62), Raheem Sterling (45+1), Marcus Rashford (71) și Jack Grealish (90), au marcat golurile englezilor, însă o mențiune specială merită golgheterul Harry Kane, care s-a remarcat cu două assist-uri și alte multe pase utile. Ambele goluri ale învinșilor au fost reușite de Mehdi Taremi (65, 90+13 - penalty).