Vafaei, nr. 32 mondial, a trecut prin calificări şi a provocat o mare surpriză când l-a învins pe liderul mondial Judd Trump la Crucible Theatre, luni seară, ajungând în sferturile de finală pentru prima dată, unde îl va înfrunta pe chinezul Wu Yize.
Sportivul iranian a recunoscut că are emoții amestecate după victoria cu 13-12 în fața lui Trump, din cauza situației din țara sa, a protestelor de masă din ianuarie şi a începerii atacurilor aeriene ale Statelor Unite şi Israelului pe 28 februarie, dar acum suspendate printr-un armistițiu.
”Nu ştiu dacă să fiu fericit. Nu ştiu dacă să fiu trist. Nu ştiu ce să fac. Pur şi simplu, acesta este singurul lucru pe care îl pot face. Cu tacul meu, pot face ceva pentru ei, ca să-i fac bucuroşi cel puțin. Să arăt că steagul Iranului este acolo”, a declarat Vafaei pentru presa britanică.
El a spus că se teme pentru siguranța familiei sale din Iran, dar a decis să lupte pentru poporul său şi pentru toți iranienii din întreaga lume. ”Şi sper să-i pot face fericiți. Tot ce fac este din adâncul inimii mele. Se întâmplă multe lucruri (în Iran). Chiar dacă câştig trofeul, nu înseamnă nimic”, a adăugat Vafaei.
Iranianul a descris succesul de luni ”una dintre cele mai mari victorii din cariera” sa şi simte că ar putea merge până la capăt în Sheffield, unde locuieşte acum.
”Am venit să locuiesc în Sheffield ca să fiu lângă Crucible. Trofeul Crucible trăieşte în capul meu fără chirie”, a spus Vafaei, 31 de ani, care a fost nr. 15 mondial în octombrie 2023, cel mai bun clasament al său de până acum.
