Salt la conținutul principal

Reghecampf la prima victorie în Sudan, după un start ezitant

Laurențiu Reghecampf
Laurențiu ReghecampfFAYEZ NURELDINE / AFP

După trei confruntări încheiate cu egaluri, Laurențiu Reghecampf a reușit să își conducă echipa spre primul succes pe banca lui Al-Hilal Omdurman. Victoria a venit exact în momentul în care presiunea și criticile atinseseră punctul culminant.

Duelul cu Kator, punctul de cotitură

În ultimul meci din Grupa C a Cupei CECAFA, Al-Hilal a întâlnit formația Kator din Sudanul de Sud, pe teren neutru, la Dar es Salaam, în Tanzania. Partida a început în forță: Cole a deschis scorul pentru Al-Hilal în minutul 11, însă adversarii au restabilit egalitatea imediat, la faza următoare. De acolo, elevii lui Reghe au preluat inițiativa și au încheiat meciul cu un categoric 3-1.

Calificare și prima performanță bifată

Prin acest rezultat, Al-Hilal și-a asigurat locul întâi în grupă și a obținut biletele pentru semifinalele competiției. Pentru antrenorul român, este prima reușită notabilă în Sudan, la doar o lună după revenirea sa pe continentul african, unde anterior a avut o experiență scurtă la Esperance Tunis.

Clasament CECAFA KAGAME CUP
Clasament CECAFA KAGAME CUPFlashcore

Cupa CECAFA este o competiție rezervată echipelor din Consiliul Federațiilor din Africa de Est şi Centrală.

În semifinale s-au calificat câştigătoarele celor trei grupe, Singida Black Stars (Tanzania), APR (Rwanda) şi Al Hilal, precum şi cea mai bună formație de pe locul al doilea, Kinondoni MC (Tanzania).

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal