Upamecano și Tchouameni s-au pregătit separat de restul lotului Franței

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Upamecano și Tchouameni s-au pregătit separat de restul lotului Franței
Upamecano și Tchouameni, incerți pentru meciul din semifinale cu Maroc
Upamecano și Tchouameni, incerți pentru meciul din semifinale cu MarocAFP
Fundașul Dayot Upamecano și mijlocașul Aurelien Tchouameni, doi componenți ai echipei Franței, nu au participat luni la antrenamentul colectiv de la Doha, cu două zile înainte de semifinala Cupei Mondiale împotriva Marocului.

Ceilalți 22 de jucători au început sesiunea cu o încălzire sub îndrumarea preparatorului fizic Cyril Moine, în primul sfert de oră deschis presei.

Tchouaméni și Upamecano s-au mutat pe stadionul Jassim bin-Hamad, terenul de antrenament al ”albaștrilor”, unde s-au pregătit în sală. Potrivit cotidianului L'Equipe, mijlocașul a suferit sâmbătă, în sferturile de finală, o lovitură la coapsă, în meciul cu Anglia, iar fundașul este afectat de o durere în gât.

Președintele Federației Franceze de Fotbal, Noel Le Graet, a fost prezent pe marginea gazonului pentru a asista la antrenament. A vorbit câteva minute cu selecționerul Didier Deschamps, sub privirea atentă a numeroșilor fotografi și camere prezente.

Echipa Franței înfruntă Marocul miercuri (21:00) la al-Khor pentru un loc în finala CM de fotbal 2022, la patru ani și jumătate după încoronarea sa la Moscova împotriva Croației.

Croația întâlnește Argentina marți (21:00) la Lusail în cealaltă semifinală.