Los Blancos eu fost conduși cu 2-0, la pauza, prin reușitele lui Capoue și Chukwueze, dar au răsturnat stiuația în repriza secundă marcând de trei ori prin Vinicius Jr, Militao și Ceballos, un gol decisiv venit cu patru minute înainte de finalul partidei.
Jucătorii lui Ancelotti au revenit la victorie după înfrângerea cu Barcelona din Supercupa, dar și după cea de acum trei săptămâni petrecută chiar pe El Madrigal.
"Se pare că ne-am întors, nu. Nu am fost suficient de puternici în duelurile noastre și le-am spus să se trezească, mai era timp să ne întoarcem. Cu siguranță s-au trezit. Nu a fost o primă repriză bună și nu putem juca așa. În repriza a doua, a fost o reacție incredibilă, așa cum este întotdeauna. Acest club nu renunță niciodată, dar nu putem aștepta până aproape de finalul meciului pentru a reacționa.
Echipa a dat dovadă de o mare personalitate pentru a întoarce lucrurile. Asensio și Ceballos au schimbat dinamica jocului. Ei pun calitatea și energia pe primul loc și cred că cele două sunt foarte decisive. A doua repriză este fantastică pentru încrederea noastră. Nu am renunțat", a declarat antrenorul italian.
Rodrygo a refuzat să de-a mâna cu Ancelotti, în momentul 56, când acesta a fost înlocuit de Arsenio, dar antrenorul madrilenilor nu și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest episod.
"Rodrygo a avut o ușoară întindere musculară și am decis să nu-l risc. Nu cred că este mare lucru, cred ca doar a uitat să ma salute sau nu m-a văzut”, a explicat Ancelotti.
Real Madrid va reveni în campionatul spaniol pe 23 ianuarie, odată cu deplasarea de pe Estadio San Mames, unde va înfrunta pe Athletic Bilbao.