Dezvăluirea a fost făcută de publicația britanică The Times, care precizează că tehnicianul în vârstă de 47 de ani vine să acopere postul rămas vacant în vara acestui an, după despărțirea lui Auger-Aliassime de fostul său antrenor, Frederic Fontang.
Alegerea lui Auger-Aliassime este una extrem de importantă, având în vedere experiența impresionantă a croatului. Ljubicic a fost o figură cheie în echipa lui Roger Federer între anii 2015 și 2022, perioadă în care l-a ghidat pe legendarul campion elvețian spre cucerirea a trei titluri de Grand Slam, dintr-un total de 20 de trofee de Mare Șlem adunate de-a lungul carierei.
Colaborarea cu jucătorul canadian nu îi va bloca însă responsabilitățile din afara circuitului profesionist. Potrivit aceleiași surse, Ljubicic își va păstra, cel mai probabil, și funcția de consilier special al președintelui Federației Franceze de Tenis, Gilles Moretton, urmând să activeze în paralel pe ambele fronturi.
Ce se întâmplă cu zvonurile legate de Jannik Sinner?
Cooptarea lui Ivan Ljubicic în echipa lui Felix Auger-Aliassime schimbă radical scenariile vehiculate în presa internațională privind viitorul croatului.
Numele său fusese menționat în repetate rânduri drept o opțiune de prim rang pentru staff-ul liderului mondial Jannik Sinner, în eventualitatea în care Darren Cahill ar fi părăsit echipa italianului după sezonul următor, deschizând ipoteza unei înlocuiri din anul 2027.
