„O să joc împotriva lui Messi. Wallah, e de ajuns, pot să mă las de fotbal.” Mesajul, postat pe Snapchat în intimitatea vestiarului elvețian după calificarea contra Columbiei, rezumă aproape două decenii de fascinație.
Sâmbătă, la Kansas City, Zeki Amdouni îl va înfrunta în sferturile de finală ale Cupei Mondiale pe omul care i-a modelat destinul de fotbalist: Lionel Messi.
Această postare, pe jumătate serioasă, pe jumătate ironică, trădează o admirație veche și sinceră. Întrebat de Blick în ianuarie despre modelul său, atacantul din Geneva povestea despre momentul de cotitură din adolescență. Copil fiind, îl idolatriza pe Cristiano Ronaldo, „pentru freza lui, pentru ghete, pentru stil”. Apoi, la 13 ani, totul s-a schimbat: „Când am înțeles cu adevărat fotbalul, a mai rămas un singur jucător pentru mine: Lionel Messi.” Întrebat dacă ar putea vreodată să-și întâlnească idolul la Cupa Mondială, răspundea deja, fără ezitare: „Ar fi un vis.” Acest vis, rostit când părea departe de realitate, e pe cale să devină realitate. După victoria la penalty-uri cu Columbia, emoția a fost evidentă în reacția sa la microfonul RTS: „E un vis să joc împotriva lui.”
Totuși, mesajul postat pe Snapchat nu a fost pe placul tuturor. O parte a publicului elvețian l-a considerat nepotrivit înaintea unui sfert de finală de Cupă Mondială, crezând că un asemenea entuziasm față de adversar nu-și are locul la acest nivel al competiției. Amdouni a ținut să-i liniștească pe suporterii Nati în comentarii, promițând că nu va arăta „niciun pic de milă” pentru Messi și Argentina în ziua meciului.
”Messi al Elveției”
Această fascinație asumată nu e doar o simplă anecdotă: încă de la începutul carierei sale de profesionist, a alimentat o comparație care îl urmărește pe Amdouni. În 2023, firma de analiză StatsBomb căuta cei mai asemănători, din punct de vedere statistic, jucători europeni sub 24 de ani cu Lionel Messi. Două nume ieșeau în evidență: Xavi Simons, crescut la La Masia, și Zeki Amdouni, pe atunci la Bâle. În momentul transferului său la Burnley în vara următoare, ziarul spaniol Marca prelua această etichetă într-un titlu devenit celebru: „Burnley îl semnează pe Messi-ul elvețian”. O comparație care ar fi părut absurdă cu patru ani înainte, când Amdouni juca încă în liga a patra elvețiană.
Ceea ce justifică această paralelă, dincolo de cifre, este stilul său de joc inconfundabil: un fals număr 9 tehnic, mai preocupat de construcție și de ultima pasă decât de forță. „Când eram mic, am fost mereu atacant pentru că finalizam bine, dar nu am fost niciodată vârful masiv care atinge mingea de cinci ori pe repriză”, explica el pentru UEFA.com. „Am fost mereu un jucător tehnic. Îmi place să particip la joc, să fiu în contact cu mingea și să dau pase decisive. Asta fac și acum, dar dacă pot să și marchez, cu atât mai bine.” Vincent Kompany, cel care l-a adus de la Bâle pentru 18,6 milioane de euro pe când antrena Burnley, îl descria la sosire ca pe un jucător complet: „E un mare talent pe care îl urmărim de mult timp. E o amenințare ofensivă importantă: are calitate la ultima pasă și poate marca singur. E un jucător foarte inteligent, tehnic și extrem de muncitor.”
Dincolo de această etichetă flatantă, parcursul lui Amdouni este cel al unui fotbalist crescut pe stradă, departe de academiile clasice. Născut la Saint-Julien-en-Genevois, în Franța, dintr-un tată turc care avea un chioșc lângă spitalul din Geneva și o mamă tunisiană, a crescut în condiții modeste. La 13 ani, o accidentare gravă la picior l-a obligat să plece de la Servette, clubul său de suflet. „Mi-au spus inițial că nu dau afară pe nimeni dacă e accidentat. Dar tot a trebuit să plec”, își va aminti el, rana fiind încă vie ani mai târziu. Părinții ar fi preferat să continue studiile: „Familia mea voia să merg mai departe cu școala, dar până la urmă mi-au acceptat decizia.”
Ruptură de ligamente și incertitudini pentru Mondial
A urmat Meyrin FC, unde a stat două sezoane, apoi a ajuns la juniorii lui Etoile Carouge, club din liga a patra elvețiană, la 15 ani, unde a fost remarcat de Jean-Michel Aeby, pe atunci antrenorul echipei mari din prima ligă, aflat în căutare de soluții ofensive. Debutează la prima echipă pe 4 noiembrie 2017, la 16 ani, și nu mai pleacă de acolo. „Are o calitate incredibilă, e aproape un fotbalist complet. E bun cu ambele picioare, la cap, e un bun creator, un adevărat jucător de echipă”, spunea entuziasmat Aeby, care sublinia și caracterul său: „Zeki e un tip mai rezervat, foarte discret, dar asta e o calitate, pentru că nu se lasă destabilizat nici în cele mai tensionate momente.”
În iunie 2021, tânărul talent din Geneva semnează cu FC Lausanne-Sport. Servette, clubul său formator, și-ar fi dorit să-l readucă acasă, dar Amdouni a ales să meargă la rivala locală, unde a reușit primul său hat-trick din carieră împotriva Grenat. A urmat Bâle, unde a explodat în sezonul 2022-2023: 22 de goluri și cinci pase decisive în 52 de meciuri, titlul de golgheter al Liga Conferințelor.
Această ascensiune rapidă l-a dus la Burnley, dar progresul i-a fost brusc oprit în vara lui 2025 de o ruptură de ligamente la genunchiul drept, chiar în plină perioadă de pregătire, la scurt timp după ce revenise dintr-un împrumut reușit la Benfica, unde marcase nouă goluri. Lovitura a fost grea pentru Murat Yakin, care îl făcuse titular după Euro 2024, dar selecționerul nu a rupt niciodată legătura: l-a vizitat în Anglia și l-a invitat la reunirea din martie la Bâle, deși Amdouni nu era încă apt fizic. „Sigur, Cupa Mondială a rămas mereu undeva în mintea mea, dar după o astfel de accidentare, nouă luni de absență, prioritatea mea era să revin pe teren”, a explicat el pentru Keystone-ATS. Revenirea în Premier League a venit abia pe 1 mai. Câteva apariții au fost suficiente pentru a-l convinge pe Yakin să-l ia în America de Nord.
Pariul a fost câștigător. Intrat pe teren în minutul 103 al optimilor cu Columbia, Amdouni a transformat cu sânge rece penalty-ul la loviturile de departajare (4-3), alături de Granit Xhaka, Cedric Itten și Ruben Vargas, singurul care a ratat fiind Manuel Akanji. Metoda sa a explicat-o direct la RTS: „E un exercițiu în care mă simt confortabil. Am arătat-o și la Euro.” Așteaptă până în ultimul moment, îl urmărește pe portar și șutează în partea opusă. Această execuție a dus Elveția în sferturile Cupei Mondiale pentru prima dată din 1954, anul în care a găzduit turneul, și i-a oferit, în același timp, întâlnirea la care a visat din copilărie.