Salt la conținutul principal

FRH a cedat gratuit drepturile pentru trei sezoane! Unde se văd la TV ligile de handbal

Liga feminină de handbal se va putea vedea la TVR
Liga feminină de handbal se va putea vedea la TVRČTK / imago sportfotodienst / Dan Potor

Televiziunea Română va transmite principalele competiții interne de handbal în următoarele trei sezoane, TVR și Federația Română de Handbal ajungând la un acord care include Liga Florilor, Liga Zimbrilor și meciurile naționalelor României.

Primul meci difuzat în baza noii înțelegeri va fi derby-ul feminin dintre Rapid și CSM București, programat vineri, de la ora 19:30, în Sala Rapid.

Schimbarea vine după patru sezoane în care drepturile campionatelor interne au fost deținute de Pro TV.

FRH nu va încasa bani din noul contract

Federația a decis să acorde gratuit TVR drepturile de televizare pentru Liga Florilor și Liga Zimbrilor, mizând pe expunerea pe care postul public o poate oferi celor două competiții, conform Golazo.

Digi Sport a fost, de asemenea, interesată de drepturi, însă oferta viza doar campionatul feminin. FRH a ales propunerea TVR, care include atât competiția feminină, cât și cea masculină.

În plus, postul public va putea transmite partidele reprezentativelor feminine și masculine ale României din preliminariile Campionatelor Europene și Mondiale.

Diferență de 1,5 milioane de euro față de precedentul acord

Din punct de vedere financiar, noua înțelegere este radical diferită de cea precedentă. Pro TV plătea aproximativ 500.000 de euro pentru fiecare sezon în care deținea drepturile.

Noul acord este încheiat la scurt timp după Supercupele României de la Bistrița. Cele opt meciuri disputate în cadrul turneelor feminin și masculin au fost transmise de Digi Sport.