Declarația a venit înaintea Laver Cup 2026, competiție programată între 25 și 27 septembrie, la The O2 Arena din Londra. Alcaraz se pregătește acolo să revină în prim-plan după problemele fizice care i-au afectat sezonul.
Alcaraz nu ezită: Djokovic este GOAT-ul
La numai 23 de ani și cu șapte titluri de Grand Slam deja câștigate, Alcaraz începe să fie inclus la rândul său în discuțiile despre jucătorii care ar putea ajunge la performanțe istorice.
Întrebat însă pe cine consideră cel mai mare dintre Federer, Nadal și Djokovic, spaniolul a separat influența pe care Rafa a avut-o asupra carierei sale de criteriul performanțelor.
”Pentru mine, Nadal a fost un model de urmat când eram copil. Aspiram să fiu ca el. Dar, în ceea ce privește cifrele, nu există nicio îndoială că «GOAT-ul» este Djokovic, pentru că a câștigat absolut totul, nu o dată, ci de două ori”, a declarat Alcaraz.
Djokovic are în palmares 24 de titluri de Grand Slam, iar argumentul invocat de Alcaraz face referire și la faptul că sârbul a câștigat toate cele patru turnee majore și toate competițiile ATP Masters 1000 de cel puțin două ori.
Mesaj pentru Sinner: ”Tânjesc să-l văd aici”
Alcaraz a vorbit și despre Jannik Sinner, rivalul care i-a marcat ultimii ani în circuit. După numeroasele finale importante disputate între cei doi în 2024 și 2025, sezonul 2026 a fost diferit: accidentările le-au afectat parcursul, iar singura lor confruntare a venit în finala de la Monte Carlo.
Spaniolul nu ascunde că își dorește reluarea duelurilor cu Sinner și consideră că această rivalitate îl ajută să progreseze.
”Jannik a câștigat aproape totul la începutul sezonului și îmi este dor de el. Tânjesc să-l văd aici și să joc împotriva lui, pentru că mă forțează să fiu un jucător de tenis mai bun în fiecare zi. Cu fiecare meci pe care îl jucăm unul împotriva celuilalt, rivalitatea noastră crește și sper doar să putem juca anul acesta, pentru că oamenii așteaptă cu nerăbdare un astfel de meci”, a spus Alcaraz.
Laver Cup va avea loc la Londra, între 25 și 27 septembrie. Alcaraz, Alexander Zverev, Casper Ruud, Taylor Fritz și Alex de Minaur se numără printre jucătorii anunțați pentru duelul dintre Europa și Team World.
