Selecționerul Iranului, în al nouălea cer. ”Băieții au fost sclipitori”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Selecționerul Iranului, în al nouălea cer. ”Băieții au fost sclipitori”
Carlos Queiroz visează la o calificare in optimi
Carlos Queiroz visează la o calificare in optimiProfimedia
Iran a reușit o victorie spectaculoasă în fața Țării Galilor în meciul cu numărul 2 din grupa B a Cupei Mondiale. La finalul partidei, jucătorii iranieni au întins o horă a bucuriei și și-au purtat pe brațe antrenorul. Carlos Queiroz nu s-a lăsat mai prejos și le-a întors complimentele.

”Nu am cuvinte să-mi arăt recunoștința față de acești jucători. Băieții au fost sclipitori. Când joci un fotbal bun, ca astăzi, meriți să câștigi. Iar astăzi am meritat să câștigăm”, a comentat Queiroz, fost antrenor al lui Real Madrid și al naționalei Portugaliei.

Queiroz a efectuat cinci schimbări în formula de start față de meciul catastrofal cu Anglia (2-6), și se pare că alegerile sale au fost inspirate, echipa sa fiind mult mai curajoasă, iar jocul lor mult mai ofensiv.

”Eu nu am schimbat nimic. Jucătorii au făcut-o. Astăzi s-au gândit doar la fotbal și s-au exprimat așa cum știu. Le sunt foarte recunoscător”, a spus tehnicianul portughez în vârstă de 69 de ani, care n-a uitat să mulțumească și fanilor pentru ajutorul dat.

”Le sunt recunoscător celor ne-au susținut. Le mulțumesc. Merită și ei această victorie. Am vrut să le oferim bucurie, fericire și mândrie. Am închis, astfel, rana de la meciului cu Anglia”, a mai spus antrenorul iranienilor.

Queiroz este cunoscut mai ales pentru cele două perioade în care a fost asistentul lui Sir Alex Ferguson la Manchester United, precum și pentru perioada în care a fost antrenorul lui Real Madrid, unde a lucrat cu o listă impresionantă de jucători precum Zidane, Ronaldo, Cristiano Ronaldo, Paul Scholes, Wayne Rooney și Luis Figo.

În vârstă de 69 de ani, selecționerul are un CV de invidiat, având în spate aproape patru decenii de experiență în antrenorat, care cuprinde două perioade la conducerea Portugaliei și funcții de conducere în Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite, Columbia și Egipt. 

Queiroz a preluat postul de selecționer al Iranului abia cu câteva luni înainte de începerea Cupei Mondiale, când Dragan Skocic a fost demis în mod surprinzător. Skocic a ajutat Iranul să ocupe primul loc în grupa de calificare la Cupa Mondială în fața Coreei de Sud, câștigând 15 din 18 meciuri în timpul domniei sale.