Salt la conținutul principal

Norvegianul Casper Ruud aspiră către locul 1 mondial

Casper Ruud (24 ani) este în preznet pe locul 3 ATP
Casper Ruud (24 ani) este în preznet pe locul 3 ATPAFP

Norvegianul Casper Ruud a declarat miercuri că locul 1 mondial ar putea fi al său încă de la începutul competiției Australian Open din luna ianuarie.

Jucătorul în vârstă de 24 de ani a avut șansa de a ajunge în fruntea clasamentului atunci când l-a înfruntat pe Carlos Alcaraz în finala US Open din acest an, dar tânărul spaniol s-a impus în patru seturi și a cucerit titlul și, implicit, locul întâi.

Ruud a declarat că un parcurs bun pentru el la Australian Open ar putea fi suficient pentru a deveni numărul unu.

"Dacă există poate un moment în care s-ar putea realiza din nou, acela este în viitorul apropiat", a declarat numărul trei mondial înainte de turneul inaugural de echipe mixte United Cup.

"Dacă voi avea un parcurs bun, pot ajunge (numărul unu) din nou.”

Ruud, care a ajuns, de asemenea, în finala de la Roland Garros în acest an, a abordat o manieră filozofică șansele sale de a ajunge în vârful sportului.

"Îmi dă motivația de a continua și de a ști că am fost foarte aproape la un moment dat”, a spus el.

"E posibil să reușești și să ajungi într-o poziție apropiată altă dată în cariera ta.

"Cred că sezonul trecut mi-a arătat că am potențialul necesar dacă voi continua să fac lucrurile corect, să muncesc din greu, pot fi din nou în acea poziție, sau nu se poate întâmpla nicicând - nu se știe niciodată în acest sport".

Norvegia își începe campania de la United Cup împotriva Braziliei, sâmbătă, la Brisbane, iar Ruud va juca în premieră împotriva lui Thiago Monteiro, duminică.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Tenis