Salt la conținutul principal

Începe Turneul Campionilor! Miza istorică pentru Carlos Alcaraz și cine este primul său adversar

Carlos Alcaraz
Carlos AlcarazDubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Startul Turneului Campionilor îl găsește pe Carlos Alcaraz în postura de principal favorit la cucerirea în premieră a marelui trofeu.

Impulsionat de succesele recente obținute la Viena și Paris, dar și profitând de absența lui Jannik Sinner, Alcaraz are șansa de a realiza o dublă istorică, reușită până acum de numai șapte jucători de-a lungul timpului: câștigarea turneului Masters de la Paris și a ATP Finals în același sezon.

Devenit cel mai tânăr număr unu mondial din istorie, Alcaraz continuă să își treacă în cont borne impresionante. La doar 23 de ani, sportivul spaniol a strâns deja 29 de trofee în palmares, dintre care 7 de Grand Slam și 9 de categorie ATP 1000.

Ultimul succes major a venit chiar săptămâna trecută, la Paris, după finala câștigată în fața lui Ben Shelton, rezultat prin care a devenit doar al treilea tenismen din istorie cu cel puțin un titlu Masters cucerit în cinci sezoane consecutive, egalându-i la acest capitol pe Rafael Nadal și Novak Djokovic.

O dublă extrem de dificilă și o listă exclusivistă

Deși forma actuală îl recomandă drept mare favorit, obținerea trofeului la Torino după triumful din capitala Franței reprezintă o provocare uriașă. În ciuda faptului că ambele competiții se dispută pe hard indoor, condițiile de joc diferă considerabil, viteza suprafeței de la Paris fiind mult mai mare. În plus, oboseala acumulată la final de sezon își spune adesea cuvântul în ultimele turnee ale anului.

De-a lungul istoriei, doar șapte campioni au reușit să lege aceste două titluri în același an. Pionierii acestei performanțe au fost Boris Becker și Pete Sampras, în timp ce Novak Djokovic este singurul tenismen care a izbutit dubla de mai multe ori, mai exact în patru sezoane diferite.

Lista completă a celor care au reușit performanța îi cuprinde pe Boris Becker (1992), Pete Sampras (1997), Roger Federer (2011), Novak Djokovic (2013, 2014, 2015 și 2023), Andy Murray (2016), Daniil Medvedev (2020) și Jannik Sinner (2025).

Duelul de debut cu Frances Tiafoe

Carlos Alcaraz își va începe aventura la această ediție a Turneului Campionilor luni, de la ora 15:00, împotriva americanului Frances Tiafoe.

Va fi a patra întâlnire directă dintre cei doi, ibericul conducând cu 2-1 la general. Tiafoe și-a adjudecat primul duel, în 2021, pe zgura de la Barcelona, înainte ca Alcaraz să atingă nivelul de top actual.

Totuși, și în cele două partide câștigate de spaniol, americanul a oferit replici extrem de solide, ambele confruntări având nevoie de set decisiv: 6-7, 6-3, 6-1, 6-7, 6-3 în semifinalele de la US Open 2022 și 5-7, 6-2, 4-6, 7-6, 6-2 în turul al treilea de la Wimbledon 2024.

Program:

Duminică

Zverev – Jodar, 15:00.

Shelton – Fils, 21:30.

Luni

Alcaraz – Tiafoe, 15:00.

Medvedev – Cobolli, 21:30.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Tenis