Salt la conținutul principal

Nicio schimbare în top 20 în clasamentul WTA. România are în continuare trei reprezentante în prima sută

Aryna Sabalenka
Aryna SabalenkaČTK / imago sportfotodienst / Godfrey Pitt

Nicio schimbare nu s-a produs față de săptămâna trecută în primele 20 de locuri ale clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Belarusa Arina Sabalenka ocupă în continuare primul loc, cu un avans de aproape 500 de puncte față de kazaha Elena Rîbakina, podiumul fiind completat de americanca Jessica Pegula, la peste 1.700 de puncte de locul secund.

Austriaca Lilli Tagger (18 ani) a reuşit un salt de 29 de locuri şi se află pe poziția a 45-a, cea mai bună clasare a sa din carieră, după ce a obținut primul titlu WTA, la Praga.

Germanca Tamara Korpatsch a urcat 35 de poziții, până pe 46, de asemenea cea mai bună clasare din carieră, după titlul cucerit la Hamburg, al doilea pentru ea după cel din 2023, de la Cluj-Napoca.

România are în continuare trei reprezentante în prima sută, pe Sorana Cîrstea - locul 17, Jaqueline Cristian - locul 39 şi Gabriela Ruse - locul 75.

La dublu, în top 100 se află Gabriela Ruse (84) şi Jaqueline Cristian (94).

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 8.550 puncte

2 (2). Elena Rîbakina (Kazahstan) 8.056

3 (3). Jessica Pegula (SUA) 6.300

4 (4). Coco Gauff (SUA) 5.649

5 (5). Mirra Andreeva (Rusia) 5.293

6 (6). Karolina Muchova (Cehia) 5.168

7 (7). Linda Noskova (Cehia) 5.016

8 (8). Iga Swiatek (Polonia) 4.539

9 (9). Amanda Anisimova (SUA) 4.353

10 (10). Elina Svitolina (Ucraina) 4.351

...............................................................

17 (17). Sorana Cîrstea 2.502

39 (41). Jaqueline Cristian 1.256

75 (73). Elena-Gabriela Ruse 941

248 (246). Miriam Bulgaru 296

268 (268). Elena Ruxandra Bertea 268

...

Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 10.150 puncte

2 (2). Taylor Townsend (SUA) 9.300

3 (3). Gabriela Dabrowski (Canada) 8.805

4 (4). Luisa Stefani (Brazilia) 7.445

5 (5). Aleksandra Krunic (Serbia) 6.950

6 (6). Ana Danilina (Kazahstan) 6.775

7 (8). Elise Mertens (Belgia) 5.438

8 (7). Shuai Zhang (China) 5.328

9 (9). Hanyu Guo (China) 4.780

10 (10). Sara Errani (Italia) 4.625

......................................................

84 (84). Elena-Gabriela Ruse 1.042

94 (96). Jaqueline Cristian 840

125 (126). Sorana Cîrstea 680

193 (192). Irina Bara 431

220 (221). Monica Niculescu 377

223 (226). Oana Gavrilă 369

279 (279). Briana Szabo 290

...

Tenis