Incidentul s-a petrecut joi, la Indian Wells, unde participantele la WTA Finals se pregătesc pentru competiția care începe duminică.
După o sesiune de antrenament la care a participat alături de Mirra Andreeva, Jessica Pegula a rămas pe teren și a discutat cu antrenorul său. Americanca nu și-a dat seama că schimbul de replici putea fi urmărit și auzit de spectatorii transmisiunii oficiale.
În conversația respectivă, Pegula și-a exprimat nemulțumirea față de atitudinea tinerei jucătoare din Rusia, dar și față de modul în care aceasta este gestionată de echipa sa.
„Trebuie să fie mai modestă”. Ce a spus Pegula despre Andreeva
„Cred că este o fată de treabă, dar are puțin aere de divă. Trebuie să fie mai modestă”, a afirmat Pegula.
Americanca a continuat cu o observație referitoare la comportamentul adversarei sale.
„Fata este foarte bună, dar din punct de vedere mental este puțin...”, a spus Pegula, însoțindu-și afirmația de un gest prin care a sugerat că Andreeva ar avea un comportament irațional.
Nici Conchita Martinez, antrenoarea rusoaicei, nu a scăpat de critici.
„Îmi place Conchita, dar mi-am pierdut puțin respectul pentru ea”, a declarat Pegula, reproșându-i fostei jucătoare spaniole că nu intervine suficient pentru a corecta atitudinea elevei sale.
WTA a șters înregistrarea, dar imaginile s-au răspândit pe internet
După apariția comentariilor, WTA a eliminat transmisiunile respective de pe canalul oficial de YouTube.
Măsura nu a împiedicat însă distribuirea înregistrării. Fragmentul cu declarațiile americancei fusese deja salvat și a început să circule pe rețelele sociale.
Situația este cu atât mai delicată cu cât Pegula ocupă și funcția de lider al Consiliului Jucătoarelor din cadrul WTA.
Cele două sportive au fost repartizate în grupe diferite la Turneul Campioanelor, astfel că o eventuală confruntare directă ar putea avea loc doar dacă ambele se califică în fazele eliminatorii.
