Partida dintre Oțelul și UTA, disputată pe 17 aprilie și câștigată de gălățeni cu 1-0, a adus și momentul care a declanșat cazul disciplinar. În minutul 90+6, la ultima fază a întâlnirii, Alomerovic a văzut cartonașul roșu direct după un fault dur asupra lui Marko Debeljuh.
În astfel de situații, sancțiunea standard presupunea două etape de suspendare, însă prima hotărâre a indicat doar o etapă.
Prima decizie: o singură etapă de suspendare
”În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancționează jucătorul Alomerovic Din cu suspendare pentru un meci și penalitate sportivă de 740 lei”, a fost anunțul inițial al Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, după ședința din 22 aprilie.
În baza acestei decizii, fundașul a lipsit la remiza cu Farul Constanța, scor 0-0, și ar fi fost eligibil pentru jocul următor.
Comisia a recunoscut eroarea și a schimbat sancțiunea
Ulterior, oficialii au explicat că în hotărârea inițială s-a strecurat o eroare materială, iar pedeapsa trecută în document nu corespundea sancțiunii reale.
Prin urmare, Alomerovic a primit două etape de suspendare și o amendă de 3.000 de lei.
Asta înseamnă că fotbalistul a executat doar primul meci de suspendare și va absenta și la confruntarea cu Petrolul, programată duminică, 3 mai, de la ora 18:15, pe stadionul ”Ilie Oană”.
