Incidentul s-a produs în zona vestiarelor, după încheierea primei reprize. Între jucătorii celor două formații a izbucnit o altercație, iar Alibec și Armstrong au fost implicați direct.
Atacantul Farului s-a contrat și s-a pus cap în cap cu fotbalistul scoțian, care s-a prăbușit la pământ. Arbitrul Marian Barbu, care se afla în apropiere, i-a arătat cartonașul roșu lui Alibec, în timp ce Armstrong a fost avertizat cu galben.
”Ne-am pus cap în cap și el a căzut pe jos. Bine, știam că nu mai așa face. Nu știu cum de nu au văzut până acum arbitrii. Dar e greșeala mea. A fost mai inteligent ca mine. Și îmi asum această înfrângere.
”Cu siguranță m-a provocat, că asta face mereu. Am vorbit cu arbitrii. Mi-au spus că eliminarea este pentru gest, nu pentru intensitate. Dar dacă era pentru gest, trebuia să-i dea și lui roșu, zic eu. Pentru că ne-am pus amândoi cap în cap. Dacă îi dai un cap în gură cuiva, se vede. Nu e ca și cum te ridici și joci. Pe teren m-a înjurat, dar după aia a continuat aici. Și am vrut să îi spun de ce mă înjuri. Ne-am pus cap în cap și a căzut pe jos.
”O să-mi cer și eu scuze colegilor. Vă dați seama că am făcut o greșeală. Dar a trecut și o să vedem în viitor”, a declarat Alibec la finalul partidei.
Farul se afla deja într-o situație dificilă în momentul incidentului. Dinamo conducea cu 2-0 după primele 45 de minute, în urma golurilor marcate de Pascual și Mărginean. Scorul final a fost 4-0.
Alibec riscă o suspendare drastică după eliminare, sancțiunea urmând să fie stabilită în urma analizei Comisiei de Disciplină pe baza raportului întocmit de arbitrul partidei.
