LIVE & Comentariu AUDIO: CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0
Startul partidei a fost unul echilibrat, fără ocazii de poartă. În primele 15 minute, Universitatea a avut o posesie de 66%.
Lipsa ocaziilor importante s-a văzut și în statisticile primei reprize. Clujenii au atins doar de șase ori mingea în careul advers, în timp ce oltenii de cinci.
Finalul de repriză a fost mai animvat, Zahovic a trimis o lovitură de cap peste poartă, iar imediat după Bancu a expediat un șut peste transversala porții apărate de Mihai Popa.
Clujenii s-au aflat în ofensivă în startul reprizei secunde, dar șutul lui Keita a lovit bara. În minutul 50, Rus a intervenit cu mâna la șutul lui Cordea și, după ce faza a fost analizată la VAR, Istvan Kovacs a acordat un offside în construcția fazei.
Echipele de start și informații pre-meci

Ardelenii vin la acest duel cu un parcurs foarte solid pe teren propriu, unde nu au mai pierdut din 25 octombrie 2025, când au fost învinși de Farul cu 2-0. De atunci, CFR a bifat nouă victorii și o remiză pe propriul stadion, rămânând neînvinsă acasă de la instalarea lui Daniel Pancu pe bancă.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a arătat constanță în deplasare, cu opt victorii și șase remize în cele 18 meciuri jucate în actualul sezon, confirmând capacitatea de a obține rezultate importante și în afara propriului teren.

Istoricul direct dintre cele două echipe confirmă echilibrul aproape perfect: de la revenirea Craiovei în prima ligă în 2014, cele două formații s-au întâlnit de 45 de ori, cu 16 victorii pentru CFR, 15 pentru Universitatea și 14 remize.

