Sorana Cîrstea a făcut spectacol la Roma și merge în turul 3 după o victorie fulger

Sorana Cîrstea a făcut spectacol la Roma
Sorana Cîrstea a făcut spectacol la RomaCheng Min / Xinhua News / Profimedia

Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent la turneul WTA 1000 de la Roma. Cea mai bine clasată jucătoare din România a obținut o victorie fără emoții în turul al doilea și și-a asigurat prezența în faza următoare a competiției de la Foro Italico. Românca a dominat categoric duelul cu Tatjana Maria și a încheiat partida în mai puțin de o oră.

Cap de serie numărul 26 la Roma, Sorana Cîrstea s-a impus cu 6-2, 6-0 în fața veteranei din Germania, într-un meci care a durat doar 55 de minute.

Românca a controlat jocul de la început până la final și nu i-a permis adversarei să intre în ritm, confirmând forma bună arătată în ultimele turnee.

Partida de la Foro Italico a reprezentat a șaptea confruntare directă dintre cele două jucătoare, iar bilanțul este categoric în favoarea Soranei, care conduce cu 6-1.

Statistica partidei
Statistica partideiFlashscore

Duel tare în turul următor

Calificarea în turul al treilea îi aduce Soranei un adversar de top în continuarea competiției.

Pentru un loc în optimile de finală, românca o va întâlni pe Aryna Sabalenka sau pe Barbora Krejcikova, într-unul dintre cele mai interesante meciuri ale fazei următoare.

Cel mai bun rezultat al româncei la Foro Italico a venit la ediția precedentă, când a ajuns până în optimile de finală. Parcursul ei din 2024 s-a oprit atunci după înfrângerea suferită în fața americancei Madison Keys, scor 2-6, 1-6.

Jaqueline Cristian intră și ea în competiție

România mai are o reprezentantă pe tabloul principal de la Roma. Jaqueline Cristian a profitat de retragerea Martei Kostyuk și a devenit cap de serie, ceea ce i-a permis să intre direct în turul secund. Sportiva din România o va întâlni pe Karolina Pliskova, fost lider mondial, după ce cehoaica a trecut în primul tur de Jessica Bouzas Maneiro.