Messi, despre planurile Argentinei la Cupa Mondială și rivalitatea cu Cristiano Ronaldo: ”Am fost mereu...”

Lionel Messi și Cristiano Ronaldo
Lionel Messi și Cristiano RonaldoX / Fabrizio Romano

Lionel Messi (38 de ani) a oferit un amplu interviu înaintea Cupei Mondiale și a lăsat de înțeles că este pregătit să participe la turneul din 2026. Căpitanul Argentinei a vorbit despre starea echipei lui Lionel Scaloni, despre favoritele competiției, dar și despre rivalitatea istorică pe care a avut-o cu Cristiano Ronaldo.

Căpitanul campioanei mondiale a transmis că Argentina are motive să spere, însă a avertizat că alte naționale par să ajungă mai bine pregătite la competiție.

Messi, despre rivalitatea cu Cristiano Ronaldo: ”Relație bună, întotdeauna bazată pe respect”

Unul dintre subiectele principale a fost duelul de la distanță cu Cristiano Ronaldo, care a marcat fotbalul mondial mai bine de un deceniu. Messi a explicat că rivalitatea a fost construită în primul rând de contextul sportiv, mai ales în perioada în care el juca la Barcelona, iar portughezul evolua pentru Real Madrid.

”Este ceva firesc în lumea fotbalului. Eu eram la Barcelona, iar el era la Real Madrid și luptam pentru tot, atât la nivel colectiv, cât și individual, așa că oamenii ne comparau mereu.

Dar relația noastră a fost întotdeauna bună și bazată pe respect, iar tot ce s-a întâmplat a fost strict sportiv. Nu a fost nimic personal. Nu ne întâlneam des, cu excepția meciurilor sau a ceremoniilor de premiere, și am fost mereu în relații bune. Acum suntem în etape diferite ale vieții, dar ceea ce s-a întâmplat a fost o rivalitate sportivă frumoasă”, a spus Messi pentru infobae.

Despre șansele Argentinei la Mondial: ”Este mereu complicat”

În privința Cupei Mondiale, Messi a lăsat de înțeles că va fi prezent la turneul din 2026, dar a păstrat un ton prudent. Starul argentinian consideră că naționala lui Lionel Scaloni are în continuare un grup competitiv, chiar dacă unii jucători se confruntă cu accidentări sau cu lipsă de ritm.

”Naționala ajunge bine. Astăzi sunt mulți băieți care trec prin accidentări sau lipsă de ritm, dar când grupul este împreună, s-a demonstrat că poate concura, că vrea mereu să câștige, că dă totul și face tot posibilul pentru a-și atinge obiectivele.

Este un Mondial, știm că este mereu complicat, ținând cont de naționalele care sunt acolo”, a declarat Messi.

”Trebuie să avem speranțe, așa cum are argentinianul de fiecare dată când există o competiție oficială, fie Copa America, fie Mondial, dar trebuie să știm că în fața noastră sunt alte favorite care ajung mai bine, ca grup de națională.

Această Argentină va merge mereu să concureze și să dea maximum, așa cum a făcut de când acest grup este împreună”, a spus Messi.

Franța, Spania, Brazilia și Portugalia, printre favoritele indicate de Messi

Întrebat despre principalele candidate la trofeu, Messi a nominalizat mai multe forțe ale fotbalului mondial. Printre ele se află și Portugalia, naționala lui Cristiano Ronaldo, despre care argentinianul a spus că are o echipă competitivă.

”Franța este din nou foarte bine, are foarte mulți jucători de mare nivel. Spania, Brazilia, care, chiar dacă de ceva vreme nu este în cel mai bun moment al ei, este mereu candidată și are jucători pentru a lupta în toate competițiile oficiale.

Apoi sunt aceleași de mereu, Germania, Anglia și Portugalia, care are și ea o națională foarte competitivă. Mai apare și câte o surpriză, lucruri rare sau pe care, la prima vedere, nu ți le imaginezi. Sunt multe naționale de mare nivel”, a spus fotbalistul cu cele mai multe Baloane de Aur din carieră, 8.

”Sunt jucători care nu vor mai fi...”

Messi a vorbit și despre etapa care va urma pentru Argentina după această Cupă Mondială. Fotbalistul consideră că naționala are în continuare resurse importante, inclusiv jucători tineri care au acumulat deja experiență la nivel înalt.

”Încă există schimb de generații. Chiar dacă sunt jucători care nu vor mai fi, sunt mulți tineri care vor juca al doilea lor Mondial, au deja foarte multe meciuri și continuă să fie tineri. S-a demonstrat în această perioadă că apar în continuare băieți care vin din urmă cu multă dorință și forță.

Va rămâne un grup mare și puternic atunci când se va termina această etapă de Mondial și va începe alta. Marea majoritate va continua să fie acolo”, a mai spus Messi.

Despre Lionel Scaloni, selecționerul care a dus Argentina la titlul mondial din 2022, Messi a transmis că și-ar dori ca acesta să continue, dar a admis că decizia va depinde de planurile antrenorului.

”Ține de ceea ce își dorește și de ceea ce vrea. Poate vrea să continue sau decide să aibă noi provocări, să încerce alte lucruri. Nu a fost niciodată la un club zi de zi, a început direct cu naționala. Poate vrea să încerce altceva, dar vorbesc doar ca opinie. Din ce am trăit, din experiență și din ce văd, este cel mai potrivit să rămână”, a spus Messi.

Final de carieră după Cupa Mondială?

Chiar dacă se află spre finalul carierei, Messi a explicat că pasiunea pentru fotbal și spiritul competitiv îl mențin motivat.

”Îmi place ceea ce fac, iubesc să joc fotbal și o voi face până când nu voi mai putea. Sunt competitiv, îmi place să câștig la orice, uneori nici pe copiii mei nu îi las să câștige la jocuri. Așa sunt eu și asta m-a ajutat să obțin tot ce am obținut.

Uneori este urât, pentru că îmi este foarte greu să pierd, nu știu să pierd. Dar asta m-a dus și să fiu cine sunt. Toți copiii mei sunt competitivi și vor să câștige, Ciro seamănă puțin cu mine, nu îi place să piardă”, a mai spus Messi.

Fotbal