Soarta partidei a fost decisă încă din prima repriză, grație reușitelor semnate de Francesco Pio Esposito (min. 12) și Marcus Thuram (min. 19). Deși venea după un succes răsunător în Liga Campionilor (9-1 cu Lens), echipa pregătită de Cesc Fabregas nu a reușit să facă față pe terenul campioanei.
La finalul confruntării, tehnicianul spaniol a avut un discurs sincer, recunoscând fără ocolișuri că trupa lui Chivu i-a fost superioară la toate capitolele.
„Putem vorbi despre multe lucruri, dar astăzi Inter a fost mult mai bună decât noi. Au demonstrat încă o dată că sunt la un nivel superior. Trebuie să acceptăm asta, să plecăm capul și să analizăm meciul. Continuăm procesul nostru de creștere. Sunt trei puncte care nu schimbă nimic. Nici sezonul trecut nu am fost vreodată între primele patru până acum. Trebuie să existe echilibru. Am pierdut împotriva unei echipe extraordinare, aceasta este realitatea”, a declarat Cesc Fabregas, citat de FCInter1908.it, după materialul preluat de Sky Sport.
Greșelile care au decis meciul și forța ofensivei nerazzurre
Fabregas a explicat cum anume a reușit Inter să profite de ezitările elevilor săi în prima repriză, punctând calitatea superioară a adversarilor în tranziția ofensivă:
„Cele două goluri au venit pentru că am pierdut două mingi pe care, în mod normal, nu le pierdem niciodată. Inter este devastatoare pe contraatac. Dacă pierzi mingi în felul acesta și lași spații, cu Thuram într-o formă extraordinară și cu un jucător de calitatea lui Dimarco, plătești. De obicei, avem o precizie a paselor de 91-92%, dar astăzi nu cred că aceasta va fi statistica. Ne-au făcut rău în acest fel, însă am pierdut mingi ușor de gestionat.”
Referindu-se la victoria istorică cu 9-1 obținută în fața celor de la Lens, tehnicianul a admis că acel succes spectaculos „poate că i-a amețit puțin” pe jucătorii săi, subliniind în același timp că în fotbalul modern este din ce în ce mai dificil să construiești pozițional, majoritatea golurilor venind pe contraatac sau din faze fixe, având în vedere că echipele sunt extrem de bine pregătite defensiv.
În încheiere, Fabregas și-a protejat elevii în fața primului eșec și le-a transmis felicitări câștigătorilor:„Astăzi nu omorâm pe nimeni, oferim multă afecțiune și le mulțumim jucătorilor, pentru că își dau viața pentru mine. Am încercat, dar ei au fost mult mai buni decât noi la toate capitolele. Felicitări!”
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

