Altele

Haaland l-a egalat pe Salah și este aproape de a doborî un nou record istoric

Haaland, greu de oprit de către orice fundaș din lume
Haaland, greu de oprit de către orice fundaș din lumeAFP
Erling Haaland și-a continuat sâmbătă demonstrația de fotbal marcând două goluri în victoria lui Manchester City cu 3-1 în fața lui Leicester.

Cele două reușite l-au ajutat pe norvegian să-l egaleze pe Salah la numărul de goluri marcate într-un singur sezon în Premier League.

Haaland a ajuns la 32 de goluri și mai are nevoie de doar trei goluri pentru a deveni cel mai bun marcator din istoria campionatului englez. Înaintea sa mai sunt doar Andrew Cole și Alan Shearer care au marcat de 34 de ori în sezoanele 1993-1994 și respectiv 1994-1995.

Cu doar patru zile înainte, Haaland a devenit primul fotbalist din Premier League care a marcat 45 de goluri într-un sezon în toate competițiile, după victoria cu 3-0 în fața lui Bayern Munchen, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Sâmbătă, acest număr a crescut la 47.

"Îmi doresc ca el să doboare toate recordurile posibile. Asta înseamnă că înscrie multe goluri, ceea ce înseamnă că ajută echipa. Este impresionant ce a realizat. Mai avem de jucat opt meciuri și el este aproape de a le doborî pe toate”, a declarat Guardiola după victoria cu Leicester.

Managerul lui City și-a menajat vedeta în repriza secundă a partidei de sâmbătă în vederea returului cu Bayern din manșa secundă a Ligii Campionilor.

Echipa lui Guardiola este neînvinsă de 14 meciuri în toate competițiile și se află la trei puncte în urma liderului Arsenal cu opt etape înainte de final.

Golgeteri Premier League
Golgeteri Premier LeagueOpta by Stats Perform