Barcelona se împiedică de penultima clasată. Catalanii salvează un punct pe final în fața Granadei

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Barcelona se împiedică de penultima clasată. Catalanii salvează un punct pe final în fața Granadei

Jucătorii Granadei sărbătoresc marcarea unui gol
Jucătorii Granadei sărbătoresc marcarea unui golAFP
Barcelona face un nou pas greșit în LaLiga. Catalanii au reușit doar o remiză contra penultimei clasate Granada, 3-3.

Barcelona - Granada 3-3

Barcelona spera să recupereze din terenul pierdut față de Girona, după ce revelația sezonului din LaLiga a cedat cu 4-0 pe terenul lui Real Madrid, însă echipa lui Xavi s-a împiedicat de Granada pe propriul teren.

Catalanii au deschis scorul prin Yamal (14), înainte ca Sanchez (43) și Pellistri (60) să îi aducă pe oaspeți în avantaj.

Lewandowski a restabilit egalitatea în minutul 63, dar speranțele catalanilor s-au năruit trei minute mai târziu când Miquel a readus penultima clasată în avantaj.

Yamal a fost eroul de conjuctură al Barcelonei, tânărul jucător restabilind egalitatea cu nouă minute înainte de final și devenind astfel fotbalistul care a marcat cele mai multe goluri (3) în istoria LaLiga înainte de a împlini 17 ani. 

Echipa pregătită de Xavi ratează astfel ocazia de a se apropia la trei puncte de Girona și rămâne pe locul 3 cu 51 de puncte.