Southampton erau la un pas să joace prima lor finală după 23 de ani, când Finn Azaz a deschis scorul pentru echipa din Championship cu un gol superb, cu unsprezece minute înainte de final.
Totuși, City a reacționat imediat prin Jeremy Doku, iar apoi o execuție fantastică a lui Nico González a decis semifinala, scor 2-1.
Echipa lui Guardiola a pierdut ultimele două finale de FA Cup în fața celor de la Crystal Palace și Manchester United. În 2023, însă, a învins-o pe Manchester United.
City, care o va întâlni în finală pe Chelsea sau Leeds, rămâne în cursa pentru tripla internă.
Formația lui Guardiola a cucerit deja Cupa Ligii luna trecută și se află într-o luptă strânsă pentru titlul din Premier League cu Arsenal.
„Nicio echipă nu a ajuns în patru finale la rând. Este extraordinar și sper să fim într-o formă bună atunci,” a declarat Guardiola.
Decizia antrenorului de la City de a schimba opt jucători față de echipa care a câștigat cu 1-0 împotriva lui Burnley miercuri părea să fie greșită, deoarece Southampton a controlat prima repriză.
Însă echipa lui Guardiola a arătat mult mai bine după pauză, profitând de intrările lui Doku, Erling Haaland și Bernardo Silva de pe bancă.
„A fost dificil, dar extremele (n.r. Doku și Savinho), când au intrat, au schimbat ritmul. La prima acțiune în care au trecut de mijlocul terenului au marcat un gol fantastic. Fotbalul e mereu imprevizibil, dar modul în care am jucat în repriza a doua a fost extraordinar” a mai spus Guardiola.
