Salt la conținutul principal

Presa din Spania se înclină în fața lui Andrei Rațiu: „E un miracol că încă joacă la Vallecas!”

Andrei Rațiu în acțiune
Andrei Rațiu în acțiune Dennis Agyeman / Zuma Press / Profimedia

Fundașul dreapta al naționalei pregătite de Gică Hagi traversă o perioadă de excepție în La Liga. Andrei Rațiu a fost din nou printre marii remarcați ai ultimei runde din campionatul Spaniei, făcând spectacol în confruntarea dintre Rayo Vallecano și Celta Vigo, încheiată cu o victorie categorică a grupării madrilene, scor 3-0.

Apreciat la scenă deschisă de presa iberică, tricolorul a contribuit decisiv la succesul echipei sale oferind o pasă de gol la capătul unei acțiuni individuale superbe prin care a făcut șah-mat defensiva adversă. Prestația sa i-a adus nota 7,6 de la  Flashscore, fiind al treilea cel mai mare calificativ obținut de jucătorii formației din Vallecas în acest meci.

Elogii spectaculoase în presă: „Fundaș lateral cu suflet de superstar”

Evoluția românului l-a impresionat profund pe jurnalistul spaniol Jonay Amaro, care s-a arătat surprins de faptul că un fotbalist de un asemenea nivel continuă să evolueze la Rayo Vallecano, deși a atras atenția unor grupări importante din La Liga.

„Faptul că Andrei Rațiu încă joacă la Vallecas, la 31 octombrie 2026, este unul dintre miracolele fotbalistice ale celor cinci mari campionate europene. Un fundaș lateral cu suflet de superstar, capabil să facă diferența, asemenea marilor vedete. Cică e exact același lucru să joci cu Rațiu ca și cu Balliu. Ce fază incredibilă”, a notat Jonay Amaro într-un mesaj publicat după partidă.

Oferta de 30 de milioane de euro refuzată în vară

Parcursul excelent al românului nu este o întâmplare, el fiind la un pas de un transfer de răsunet în Premier League în perioada de mercato din această vară. Englezii de la Fulham au fost extrem de insistenți și au înaintat o ofertă cifrată la 30 de milioane de euro — cu 5 milioane peste valoarea clauzei de reziliere a contractului.

Andrei Rațiu
Andrei RațiuFlashscore

Totuși, mutarea a picat din cauza modalității de plată: londonezii au propus eșalonarea sumei în mai multe tranșe, neavând posibilitatea de a achita pe loc cele 25 de milioane de euro necesare pentru activarea clauzei. Președintele celor de la Rayo Vallecano, Raul Martin Presa, a refuzat ferm propunerea englezilor, o decizie care la acel moment nu i-a convenit internaționalului român.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google