Mai este doar o lună și ceva până la startul campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2026 din Statele Unite, Canada și Mexic și selecționerul Mircea Lucescu s-a trezit cu noi probleme de lot.
Valentin Mihăilă s-a accidentat la meciul Parmei contra celor de la Lecce pe 31 ianuarie și verdictul medicilor după RMN-ul efectuat miercuri, 12 februarie, a fost ruptură musculară.
Cu tot cu perioada de recuperare, Mihăilă va sta pe tușă minimum două luni. Prin urmare, va rata meciurile naționalei din martie cu Bosnia și San Marino.


După revenirea lui Mircea Lucescu pe banca naționalei, Mihăilă a fost titular în toate cele șase partide din Liga Națiunilor: A marcat un gol cu Lituania și a dat două assist-uri.
Pentru selecționer, opțiunile de înlocuiere a lui Mihăilă îl includ pe Florinel Coman, proaspăt transferat la Cagliari.
Pe aripa stângă mai pot juca și Alex Mitriță sau Ianis Hagi.
Infirmierie plină la Națională
Mihăilă se adaugă astfel unei liste de indisponibili pe care se mai regăsesc alți doi jucători de bază pentru echipa lui Mircea Lucescu, Darius Olaru și Radu Drăgușin.
Căpitanul FCSB-ului, Darius Olaru s-a operat la umăr și va fi din nou apt de joc în iunie, iar fundașul central al lui Tottenham, Radu Drăgușin, a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat și ar putea juca din nou cel mai devreme în august.
”Preocupările mele în această perioadă sunt legate de accidentările băieților. Astăzi am aflat că și Mihăilă a făcut ruptură musculară, așa că sunt deja trei jucători cu probleme, după Olaru și Drăgușin”.
”De aceea, dorința numărul unu e să ajungem la primul meci cu cât mai mulți jucători sănătoși”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.
Programul din grupa României din preliminariile Cupei Mondiale
21 martie
21:45 – Cipru – San Marino
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino