Salt la conținutul principal

Radu Drăgușin a fost operat: "A decurs perfect"

Radu Drăgușin, după operație
Radu Drăgușin, după operațieInstagram/Radu Drăgușin

Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham, a fost supus unei intervenții chirurgicale în dimineața zilei de marți (11 februarie).

Drăgușin, în vârstă de 23 de ani, s-a accidentat la genunchiul drept în partida din Europa League, câștigată de Tottenham cu 3-0. În urma investigațiilor medicale, s-a stabilit că accidentarea s-a produs la ligamentul încrucişat anterior.

În prima parte a zilei de marți, Drăgușin a fost operat. După operație, fundașul a dezvăluit că totul a decurs bine și a mulțumit pentru susținerea primită. 

"În această dimineață am fost supus unei intervenții chirurgicale care a decurs perfect. Sunt recunoscător echipei medicale pentru îngrijire şi profesionalism", a scris Drăguşin pe Instagram.

"În acelaşi timp, sunt recunoscător pentru mesajele de încurajare şi susținerea voastră continuă. E minunat să simți o astfel de susținere. Voi face totul pentru a avea o recuperare uşoară şi să revin mai puternic cât mai repede posibil", le-a transmis Radu Drăguşin suporterilor clubului londonez.

Perioada de recuperare pentru o astfel de accidentare este de cel puțin șase luni, astfel că Radu Drăgușin nu va mai evolua defel în acest sezon. 

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal