Toate evenimentele importante de la Cupa Mondială pot fi urmărite în tracker-ul nostru zilnic
Elveția - Bosnia & Herțegovina 4-1
Elveția lui Murat Yakin devine astfel principala candidată la câștigarea Grupei B și implicit accederea în șaisprezecimi.
Pentru Bosnia, Luka Jovic, atacantul lui U Cluj, a intrat de pe bancă în minutul 86, înlocuindu-l pe Ermedin Demirovic de la Stuttgart.
Duelul 100% european de la Los Angeles a început într-un ritm alert, așa cum era de așteptat. Prima șansă de gol a aparținut elevilor lui Murat Yakin și a venit în minutul 10, când Dan Ndoye a finalizat din unghi, trimițând balonul în plasa laterală exterioară a porții apărate de Nikola Vasilj.

Ndoye a găsit ținta ceva mai târziu, însă fără emoții pentru goalkeeperul bosniac, în vreme ce Remo Freuler le-a dat ceva emoții elevilor lui Sergej Barbarez cu un șut din afara careului.
La poarta lui Kobel, veteranul Edin Dzeko a fost bine blocat de apărătorii elvețieni, în timp ce goalkeeperul Borussiei Dortmund a prins fără emoții un șut trimis de la distanță de Amar Memic.

Repriza secundă: Johan Manzambi intră și schimbă total cursul jocului
În startul actului secund, Dan Ndoye, unul dintre cei mai activi oameni din lotul lui Murat Yakin, a încercat să îl surprindă pe portarul Vasilj cu un șut la colțul scurt trimis din flancul stâng. Goalkeeperul bosniac a fost însă pe fază.
Același Ndoye a reluat spectaculos din foarfecă, însă Vasilj a avut o nouă intervenție prin care și-a salvat echipa. Bosnia a tremurat serios la un corner în urma căruia Breel Embolo putea deschide scorul, însă Elveția a fost din nou privată de gol de o paradă foarte bună a lui Vasilj.

În careul elvețian, Kobel a respins în lateral un șut venit de la Dedic, după momente bune de joc ale bosniacilor.
Deși au avut momente bune de joc, bosniacii s-au văzut conduși cu un sfert de oră înainte de final, atunci când un voleu al nou-intratului Johan Manzambi l-a învins în cele din urmă pe Vasilj.
Nu au urmat momente deloc bune pentru Bosnia: Tarik Muharemovic a văzut direct cartonașul roșu după ce l-a faultat din postura de ultim apărător pe Breel Embolo. Din lovitura liberă rezultată din marginea careului, Vasilj a intervenit la șutul expediat de Vargas.
Finalul a mai adus un gol pentru trupa lui Yakin: o fază frumos construită de elvețieni l-a găsit la finalizare pe Ruben Vargas.
La scurt timp după golul 2 al elvețienilor, Luka Jovic a fost și el introdus în teren, atacantul lui U Cluj preluând rolul lăsat liber de Ermedin Demirovic.
Minutul 90 a făcut ca tabela să arate 3-0 la Los Angeles: același Johan Manzambi a punctat în poarta lui Vasilj.
Duelul a fost unul animat, întrucât în prelungiri Bosnia a marcat golul de onoare prin Ermin Mahmic, un jucător care de asemenea a intrat de doar câteva minute în teren. La 21 de ani, jucătorul lui Liberec, aflat la cea de-a treia convocare la națională, l-a învins pe Kobel cu un voleu frumos, în urma unui corner.
Nu acesta a fost însă scorul final: la ultima fază, Djibril Sow a fost faultat în careu de Amar Memic, ceea ce a dus la acordarea unui penalty! Din 11 metri, Granit Xhaka a punctat și el.
Echipele de start și informații utile pre-meci

Elveția a plătit prețul pentru că nu și-a fructificat ocaziile după ce a deschis scorul devreme împotriva Qatarului în prima etapă, fiind taxată de un gol egalizator marcat pe final și remizând 1-1 într-una dintre cele mai mari surprize ale rundei inaugurale.
Antrenorul Murat Yakin a recunoscut dezamăgit într-un interviu de după meci că echipa sa a „pierdut două puncte”, însă Crucea Roșie rămâne favorită la câștigarea grupei și trebuie să reacționeze rapid pentru a lăsa în urmă această dezamăgire. Un aspect pozitiv pentru elvețieni este că au pierdut doar două din ultimele 17 meciuri din faza grupelor la turneele majore (V7, E8) și au ajuns în fazele eliminatorii la ultimele trei Cupe Mondiale.
Bosnia a fost și ea egalată în prima etapă, însă golul primit în remiza 1-1 cu co-gazda Canada nu a avut același dramatism, iar la finalul partidei scorul a fost considerat mulțumitor. Echipa lui Sergej Barbarez este acum neînvinsă de nouă meciuri (V4, E5), însă fiecare dintre ultimele șase partide s-a încheiat la egalitate după 90 de minute, nicio altă țară europeană nereușind să împartă punctele de șapte ori la rând în timpul regulamentar până acum.
Trei puncte aici, din postura de outsider, ar reprezenta un impuls uriaș în încercarea de a ajunge pentru prima dată în fazele eliminatorii ale unei Cupe Mondiale ca națiune independentă, după ce anterior a părăsit competiția în faza grupelor în 2014.
Istoricul meciurilor directe
Acesta va fi primul meci oficial direct între cele două echipe, singura întâlnire anterioară având loc într-un amical în martie 2016, când Bosnia s-a impus cu 2-0 la Zurich.

Statistici
În șase dintre ultimele șapte meciuri ale Elveției au marcat ambele echipe.
Ultimele cinci partide ale Elveției la Cupa Mondială împotriva unor adversari europeni au produs în medie peste 4,5 goluri.
Trei dintre ultimele patru meciuri ale Bosniei au avut cel puțin un gol marcat în primele 25 de minute.
Bosnia a primit cel puțin două cartonașe galbene în ultimele opt meciuri oficiale.
Jucători cheie și jucători absenți
Treisprezece dintre ultimele 15 cartonașe galbene primite de căpitanul Granit Xhaka pentru Elveția au fost acordate în repriza secundă. Trei dintre cele patru goluri internaționale ale lui Ermedin Demirović pentru Bosnia au venit înainte de pauză.
Elveția pare să aibă tot lotul de 26 de jucători apt de joc. Bosnia are emoții în privința stării fizice a lui Sead Kolašinac, care a ieșit accidentat cu Canada, în timp ce Haris Tabaković revine în lot după ce a lipsit la acel meci din cauza unei accidentări.
CUPA MONDIALĂ FIFA 2026
Cupa Mondială din 2026 se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie în Statele Unite, Canada și Mexic. La turneu vor participa 48 de echipe naționale, iar meciurile se vor disputa pe 16 stadioane moderne.
Toate știrile de la Cupa Mondială | Programul meciurilor și ore | Clasament grupe | Loturile celor 48 de echipe | Echipamentele oficiale
Cupa Mondială la TV | Predicții și cote | Posibile surprize la Cupa Mondială | Stadioane Cupa Mondială | Noile reguli de la Mondial | Protocol furtuni și fulgere
