LIVE Champions League: Meciul recordurilor la Bayern - Real Madrid / Arsenal - Sporting

Actualizat
LIVE Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid / Arsenal - Sporting
LIVE Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid / Arsenal - SportingREUTERS/Michaela Stache

Miercuri se dispută ultimele două partide din sferturile de finală Champions League: Bayern Munchen - Real Madrid (în tur 2-1) și Arsenal - Sporting (în tur 1-0).

LIVE Bayern Munchen - Real Madrid 2-3

Niciun spaniol nu s-a regăsit în echipa de start trimisă de Alvaro Arbeloa pe Allianz Arena. Este pentru prima dată în istoria clubului când Real Madrid începe un meci de Champions League fără niciun spaniol pe teren. 

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Real Madrid a avut parte de un start perfect. La câteva secunde de la fluierul de start, Neuer a trimis o pasă direct în picioarele lui Guler, care a înscris în poarta goală de la aproximativ 30 de metri. 

Reușita lui Guler din secunda 35 este cel mai rapid gol marcat de Real Madrid în Champions League. Precedentul record era deținut de Gareth Bale, care a înscris după 57 de secunde contra Legiei Varșovia în noiembrie 2016. 

Totodată, este și cel mai rapid gol încasat de Bayern Munchen. Bayern încasase cel mai rapid gol până acum de la Raphinha, care a marcat pentru Barcelona, în octombrie 2024, după 55 de secunde. 

Pavlovic a restabilit egalitatea în minutul șase, înscriind cu capul din doi metri, în urma unui corner executat de Kimmich. 

Potrivit Opta, Bayern Munchen și Real Madrid au doborât un nou record, după ce ambele echipe au marcat până în minutul șase. Bayern München și Real Madrid au reușit fiecare câte un gol în primele 6 minute, stabilind astfel un record absolut pentru rapiditatea cu care două echipe au schimbat goluri într-un duel eliminatoriu din istoria competiției.

În minutul 29, Arda Guler a ieșit din nou la rampă. Turcul a înscris direct dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri. Neuer a atins mingea, dar nu a reușit să o oprească. 

După doar nouă minute, s-a remarcat și Harry Kane. Atacantul englez a restabilit egalitatea cu un șut din interiorul careului. Acesta este golul cu numărul 50 marcat de Kane în acest sezon. 

Imediat după, Vinicius Jr a fost foarte aproape să readucă Realul în avantaj, dar șutul său a lovit transversala. În minutul 42, brazilianul l-a servit perfect pe Mbappe, care a pătruns central în careu și l-a învins pe Neuer. Este al 15-lea gol marcat de francez în această ediție a UCL, el fiind golgheterul competiției. 

Repriza secundă a început la fel de frenetic, bavarezii find aproape de gol după mai puțin de un minut. Bayern a dominat primele 15 minute după pauză cu o posesie de 70%. Bayern a fost periculoasă, dar Olise a fost blocat de Lunin, în timp ce Upamecano nu a reușit să găsească spațiul porții în două rânduri. 

LIVE Arsenal - Sporting 0-0

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Bayern Munchen - Real Madrid, ora 22:00

Victoria din prima manșă a pus capăt unei serii de nouă meciuri fără victorie pentru Bayern München împotriva celor de la Real Madrid în UEFA Champions League (2 egaluri, 7 înfrângeri). O singură dată în trecut bavarezii au câștigat ambele manșe ale unui duel eliminatoriu contra madrilenilor în Cupa Europeană/UEFA Champions League – în semifinalele din 2000-01 (1-0 pe teren advers, 2-1 acasă).

De la începutul sezonului 2013-14, Real Madrid (3 victorii) are cele mai multe succese în deplasare împotriva lui Bayern München din toate competițiile, deși a jucat acolo doar de patru ori în această perioadă (tot 3 victorii, dar în 17 meciuri pentru Borussia Dortmund, respectiv 3 victorii în 13 meciuri pentru Borussia Mönchengladbach).

Real Madrid este neînvinsă în ultimele patru deplasări pe terenul lui Bayern (3 victorii, 1 egal). În era Bundesliga (din 1963-64), doar două echipe au reușit să rămână neînvinse în cinci deplasări consecutive la Bayern: Werder Bremen (5 rezultate consecutive între 1989-1992 și 2007-2010) și 1. FC Köln (5 rezultate consecutive între 2003-2010).

Succesul obținut pe Bernabéu a fost al 23-lea al bavarezilor în deplasare în prima manșă a unui duel eliminatoriu din Cupa Europeană/UEFA Champions League. Din precedentele 22 de astfel de situații, Bayern a fost eliminat o singură dată – în optimile de finală din 2010-11, când a cedat la goluri înscrise în deplasare în fața lui Internazionale (1-0 în deplasare, 3-2 acasă).

Real Madrid deține recordul de participări în semifinalele Cupei Europene/UEFA Champions League (33 de apariții). Dacă va fi eliminată în această fază, „Regala" va fi ratat accesul în semifinale de două ori în ultimele două sezoane (2023-24 și 2024-25) – la fel de des ca în cele 14 ediții precedente la un loc, din perioada 2010-11 până în 2023-24.

Harry Kane a marcat în ultimele patru meciuri din UEFA Champions League (6 goluri) și ar putea egala cea mai lungă serie de meciuri consecutive cu gol ale unui jucător englez în competiție – 5 partide consecutive cu gol, reușită de Steven Gerrard în 2007-08. Kane ar putea deveni, de asemenea, primul jucător care înscrie sau pasează decisiv în cinci apariții consecutive în UEFA Champions League împotriva lui Real Madrid (2 goluri și 2 pase decisive în ultimele 4 partide).

Nouă dintre cele 14 goluri marcate de Kylian Mbappé în această ediție a UEFA Champions League au venit în deplasare. Dacă înscrie și în această partidă, atacantul lui Real Madrid va deveni primul jucător din istoria Cupei Europene/Champions League care marchează 10 sau mai multe goluri în deplasare într-o singură ediție a competiției.

Arsenal - Sporting, ora 22:00

Arsenal rămâne neînvinsă în fața lui Sporting CP în competițiile europene (8 meciuri: 4 victorii, 4 egaluri), iar „tunarii" sunt totodată echipa pe care lusitanii au întâlnit-o cel mai des în Europa fără să obțină niciodată o victorie.

Sporting CP nu a mai câștigat în deplasare pe terenul unei echipe engleze din martie 2005 (3-2 cu Middlesbrough în Cupa UEFA), înregistrând 5 egaluri și 5 înfrângeri în ultimele 10 astfel de deplasări, dintre care patru în UEFA Champions League (2 egaluri, 2 înfrângeri).

Atunci când câștigă în deplasare în prima manșă a unui duel eliminatoriu european, Arsenal s-a calificat în 19 din 20 de ocazii. Singura excepție a venit în faza a 32-a a UEFA Europa League, în sezonul 2019-20, când a fost eliminată de Olympiakos (1-0 în deplasare, 1-2 acasă – eliminare la goluri înscrise în deplasare).

Arsenal a câștigat 10 din cele 11 meciuri disputate în această ediție a UEFA Champions League (1 egal). Dintre toate echipele cu minimum 10 meciuri jucate într-o campanie de Cupă Europeană/Champions League, singura care a avut un procent de victorii mai mare a fost Bayern München în 2019-20 – care a câștigat toate cele 11 partide ale sezonului (100%).

Sporting CP a câștigat doar un singur meci din ultimele opt deplasări în UEFA Champions League (2 egaluri, 5 înfrângeri), iar acea victorie a venit în fața lui Athletic Club – echipă clasată pe locul 29 în faza ligii – în luna ianuarie (3-2). Ultima victorie a portughezilor în deplasare în fazele eliminatorii ale Cupei Europene/Champions League datează din septembrie 1970 (4-0 cu Floriana), de atunci înregistrând doar eșecuri sau egaluri în 10 meciuri (3 egaluri, 7 înfrângeri).

Singura înfrângere a lui Arsenal în ultimele 23 de meciuri europene acasă (17 victorii, 5 egaluri) a venit în semifinalele UEFA Champions League din sezonul trecut, în fața lui Paris Saint-Germain (0-1). „Tunarii" au păstrat poarta inviolată în 16 din ultimele 22 de partide europene pe Emirates Stadium, primind în total doar 9 goluri.

Portarul David Raya are cel mai bun indice de goluri prevenite (+2,13) dintre toți portarii din UEFA Champions League în acest sezon – a primit 3 goluri dintr-un xG de 6,4 pe șuturile pe poartă (excluzând autogolurile). Raya a reușit 7 porți la zero în sezonul 2025-26, iar singurul portar care a bifat mai multe clean sheet-uri pentru o echipă engleză într-o singură campanie de Champions League a fost Édouard Mendy – 9 pentru Chelsea în 2020-21.

Luis Suárez (5 goluri, 2 pase decisive) și Trincão (4 goluri, 3 pase decisive) au fost implicați direct în câte 7 goluri fiecare în această ediție a UEFA Champions League – egalând recordul absolut pentru un jucător al lui Sporting CP într-o singură ediție a competiției, performanță stabilită de Viktor Gyökeres în 2024-25.

Fotbal