LIVE Liga Campionilor: Acum se joacă Leverkusen - Arsenal / Real Madrid - Man City, șocul serii

Actualizat
Champions League
Champions LeagueUWE KRAFT / AFP

Marți și miercuri au loc partidele din manșa tur a optimilor Champions League. Returul are loc peste o săptămână, 17-18 martie.

Bayer Leverkusen - Arsenal Londra 0-0

Prima mare ocazie pe BayArena s-a înregistrat în minutul 19 și a aparținut tunarilor lui Mikel Arteta. Un atac furtunos al londonezilor l-a găsit în poziție de finalizare pe Gabriel Martinelli, însă șutul puternic al extremei braziliene a trimis balonul în bara transversală a porții apărate de Janis Blaswich.

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Statistici interesante și informații pre-meci

Bayer Leverkusen - Arsenal Londra, 19:45

Echipele de start

Optimile de finală ale Ligii Campionilor ne propun o confruntare între două echipe care, deși au scris istorie pe plan european, încă tânjesc după primul lor trofeu în cea mai prestigioasă competiție intercluburi.

Atât Bayer Leverkusen, cât și Arsenal Londra, fac parte din grupul select al celor 18 formații care au disputat finale de Champions League fără a simți însă gustul succesului final.

În timp ce ”aspirinele” își amintesc cu nostalgie de finala pierdută în 2002 în fața lui Real Madrid, ”tunarii” au fost cel mai aproape de trofeu în 2006, când Barcelona le-a smuls victoria pe final de meci. Astăzi, cele două forțe se reîntâlnesc într-un context în care Arsenal pare să fie echipa momentului în fotbalul mondial.

Echipa pregătită de Mikel Arteta traversează un sezon de vis, fiind considerată principala favorită la câștigarea trofeului.

Performanța londonezilor în faza ligii a fost una fără cusur: 24 de puncte din 24 posibile, 23 de goluri marcate și doar 4 primite.

Bayer Leverkusen încearcă să salveze un sezon intern complicat prin parcursul european. Deși se află doar pe locul șase în Bundesliga, la trei puncte de zona Champions League, nemții au demonstrat că pot produce surprize imense, precum victoria cu 2-0 în fața lui Manchester City.

După ce a trecut de Olympiacos în play-off, echipa condusă de danezul Kasper Hjulmand e decimată de accidentări. Absența golgheterului Patrik Schick este cea mai grea lovitură, atacantul ceh fiind indisponibil alături de alte nume importante precum Mark Flekken sau Lucas Vazquez. 

Deși Arsenal este marea favorită, palmaresul lor împotriva echipelor din Germania este unul echilibrat și plin de dificultăți, înregistrând 16 înfrângeri în cele 39 de confruntări directe. Bayer Leverkusen, câștigătoare a Cupei UEFA în 1988, știe cum să abordeze meciurile cu miză.

Real Madrid - Manchester City, 22:00

Liga Campionilor programează un nou episod din clasicul deja dintre Real Madrid și Manchester City. Madrilenii vin după un succes în play-off-ul cu Benfica, însă optimile de finală îi găsesc într-o postură delicată, marcați de numeroase absențe și de o formă oscilantă care i-a lăsat la patru puncte în spatele rivalei FC Barcelona.

De cealaltă parte, ”cetățenii” sosesc în capitala Spaniei după un calendar epuizant, cu meciuri disputate din trei în trei zile.

Totuși, echipa lui Pep Guardiola traversează o perioadă excelentă, acumulând nouă victorii în ultimele 11 partide, cel mai recent succes fiind cel din cupă, pe terenul celor de la Newcastle.

Englezii au remarcat egalitatea perfectă dintre cele două cluburi de-a lungul anilor. Manchester City - Real Madrid: 5 victorii, 5 egaluri, 5 înfrângeri:  

Álvaro Arbeloa are bătăi de cap în fiecare compartiment. Defensiva, care a primit gol în fiecare din ultimele cinci meciuri de acasă, va fi lipsită de Militao, Alaba și Carreras. În aceste condiții, centrul apărării va fi asigurat de perechea Asencio - Rudiger, sprijiniți în benzi de Alexander-Arnold și de Ferland Mendy, revenit la timp după o accidentare.

Nici mijlocul nu scapă de probleme, Bellingham și Ceballos fiind marii absenți. Kylian Mbappe, golgheterul competiției, nu a trecut testele fizice, iar Rodrygo este și el indisponibil. Toată presiunea cade pe Vinicius, care se află la doar două pase de gol distanță de a egala recordul absolut al competiției (are 25 în prezent). 

Pentru Pep Guardiola, meciul de pe „Bernabeu” are o semnificație istorică: acesta îl va egala pe Sir Alex Ferguson la numărul de meciuri în Champions League (190), fiind depășit doar de adversarul său de astăzi, Carlo Ancelotti. Deși City a câștigat doar de două ori în ultimele opt deplasări europene, statisticile recente împotriva spaniolilor sunt de partea lor, pierzând doar trei din ultimele 18 astfel de dueluri.

PSG - Chelsea, 22:00

Într-o reeditare a finalei Cupei Mondiale a Cluburilor de anul trecut, Chelsea speră să repete succesul obținut atunci, când se deplasează pe terenul campioanei Europei, PSG, în prima manșă a optimilor UEFA Champions League (UCL).

Deținătoarea trofeului UCL, PSG, pare vulnerabilă la reluarea cursei pentru apărarea titlului, după ce a pierdut cu 3-1 acasă în fața celor de la Monaco, vineri, în Ligue 1. Echipa lui Luis Enrique a trecut cu greu de același adversar în play-off-ul eliminatoriu pentru a ajunge aici și speră să-și revină rapid, având câteva semne pozitive de partea sa, întrucât a eliminat nu mai puțin de trei echipe engleze în drumul spre trofeu sezonul trecut. Asta deși a pierdut acasă cu Liverpool în această fază acum un an, iar PSG riscă acum să piardă două meciuri la rând pe Parc des Princes, în toate competițiile, pentru prima dată din mai 2024.

Chelsea joacă al patrulea meci consecutiv în deplasare, după ce le-a câștigat pe ultimele două, marcând de fiecare dată câte patru goluri, însă a fost nevoită să joace prelungiri cu Wrexham, echipă din liga a doua, în FA Cup, sâmbătă seara (V 4-2). Conform Opta, „albaștrii” sunt favoriți să treacă mai departe, având și o serie de șase victorii consecutive în UCL împotriva echipelor franceze, însă au dezamăgit în deplasare în faza grupelor (V1, E1, Î2). Singura victorie a venit în singurul meci de acest fel sub comanda lui Liam Rosenior (3-2 cu Napoli), punând capăt unei serii de cinci deplasări fără victorie în UCL (E1, Î4).

Bodo/Glimt - Sporting Lisabona, 22:00

Cea mai fascinantă poveste a actualului sezon de Liga Campionilor continuă să fie scrisă în nordul Europei. Bodo/Glimt, echipa care a uimit continentul prin pragmatism și curaj, se pregătește de o nouă confruntare istorică în optimile de finală, având în față gigantul portughez Sporting Lisabona.

După ce au început aventura europeană eliminând Sturm Graz cu un categoric 6-2 la general, elevii lui Kjetil Knutsen păreau condamnați în faza ligii, fiind fără victorie după primele șase runde. Totuși, finalul a fost apoteotic: o victorie cu 3-1 împotriva colosului Manchester City, urmată de un succes răsunător, 2-1 pe terenul lui Atletico Madrid. În play-off, norvegienii au produs șocul anului, eliminând vicecampioana Europei, Inter Milano, antrenată de Cristi Chivu, cu victorii în ambele manșe.

Deși sorții par să fi fost blânzi cu echipa condusă de Rui Borges, Sporting știe că misiunea va fi una ”infernală”. Portughezii au avut un parcurs solid în faza ligii, terminând pe locul 7 cu 16 puncte, însă statistica istorică le este potrivnică: ”leii” nu au reușit niciodată să treacă de faza optimilor în Liga Campionilor.

Nici situația din campionatul intern nu este ideală. Sporting ocupă locul secund, la patru puncte în spatele liderului Porto, după ce în weekendul trecut a irosit victoria la Braga, fiind egalată în ultimul minut dintr-un penalty. 

10 martie

Newcastle - Barcelona 1-1

Newcastle a fost la câteva secunde de o victorie mare împotriva Barcelonei. Englezii au deschis scorul în minutul 86 prin Barnes și părea că vor câștiga prima manșă. Barcelona s-a salvat în ultimul minut al prelungirilor, când Dani Olmo a fost faultat în careu. 

Lamine Yamal a execut și a înscris cu siguranță, astfel că returul de pe Camp Nou va porni de la 1-1. 

Statistici meci
Statistici meciOpta by Stats Perform

Atletico Madrid - Tottenham 5-2

Un prim sfert de oră de coșmar pentru Tottenham Hotspur a permis lui Atlético Madrid să preia controlul acestei „duble” din optimile UEFA Champions League, spaniolii impunându-se cu 5-2 și ajungând la 20 de meciuri consecutive fără înfrângere acasă în fazele eliminatorii ale competiției sub comanda lui Diego Simeone.

Citește și: VIDEO! Schimbarea de neînțeles făcută de Igor Tudor în Atletico Madrid - Tottenham

Pentru Tottenham, seria neagră continuă: șase înfrângeri la rând în toate competițiile, după ce începuseră seara sperând la a patra victorie și al patrulea meci fără gol primit în UCL. De cealaltă parte, Atletico a ajuns la 16 victorii în ultimele 18 meciuri pe teren propriu și vor merge miercurea viitoare la Londra cu un avantaj de trei goluri.

Statistici
StatisticiOpta by Stats Perform

Atalanta - Bayern Munchen 1-6

Bayern Munchen este cu un pas în sferturile de finală, după un 6-1 categoric în prima manșă a optimilor contra Atalantei, provocându-le italienilor a șaptea înfrângere în ultimele opt meciuri din fazele eliminatorii ale UCL.

După 25 de minute, bavarezii aveau deja un avantaj de trei goluri pe tabela de marcaj, după reușitele lui Stanisic, Olise și Gnabry. 

Nemții nu au redus ritmul nici după pauză. Jackson, din nou Olise și Musiala au mai înscris în repriza secundă, pentru a asigura echipei lui Kompany o victorie liniștitoare înainte de retur. 

Pasalic a marcat golul de onoare pentru Atalanta în prelungirile partidei. 

Statistici
StatisticiOpta by Stats Perform

Galatasaray - Liverpool 1-0

Galatasaray o învinge pentru a doua oară în acest sezon de Champions League pe Liverpool, cu același scor, 1-0. 

Mohamed Salah a bifat meciul cu numărul 81 pentru Liverpool în Cupa Campionilor Europeni/UEFA Champions League, depășindu-l pe fostul lider al clasamentului, Jamie Carragher (80). 

Singurul gol al partidei a fost marcat de Lemina, la doar șapte minute de la start. Mijlocașul gabonez a înscris cu capul din doar doi metri. 

Galatasaray are acum un bilanț de 5 victorii, 0 egaluri și 1 înfrângere atunci când a deschis scorul în ediția 2025/2026 a UEFA Champions League.

Statistici meci
Statistici meciOpta by Stats Perform

În minutul 53, Osimhen a majorat avantajul turcilor, dar golul a fost rapid anulat de VAR. După 20 de minute, a venit rândul englezilor să li se anuleze un gol, de această dată pentru un henț. 

În ciuda victoriei la limită, soarta calificării în sferturi rămâne deschisă și va fi decisă peste o săptămână pe Anfield. 

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Statistici și informații pre-meci

Galatasaray - Liverpool, ora 19:45 

Galatasaray e redutabilă acasă cu echipele engleze: a pierdut doar 1 din ultimele 9 meciuri europene pe teren propriu (5V, 3E), 1-4 cu Arsenal în decembrie 2014. În acest sezon a învins deja Liverpool, 1-0, la Istanbul.

Liverpool are un bilanț modest cu Galata în UCL: doar 1 victorie în 5 întâlniri (2E, 2Î) – rată de succes 20%, cea mai mică pentru un adversar întâlnit de 5+ ori (la fel ca vs. Chelsea).

Liverpool n-a câștigat niciodată în deplasare la Galatasaray în UCL (0V, 1E, 2Î); doar la Chelsea a avut mai multe vizite fără victorie (5).

Galatasaray e aproape imbatabilă acasă în fazele eliminatorii ale Cupei Campionilor/UCL: doar 2 înfrângeri în 22 meciuri (13V, 7E) și serie actuală de 10 meciuri fără eșec (6V, 4E) din 1973 încoace.

Liverpool a pierdut 4 din ultimele 5 partide în fazele eliminatorii UCL (1V). Singurul meci fără înfrângere din această serie a fost chiar unica deplasare a lui Arne Slot în KO ca antrenor al „cormoranilor”: 1-0 la PSG, optimi, tur.

Ca medie de vârstă a primului „11”, Galatasaray e cea mai în vârstă echipă rămasă în această ediție a UCL (28 ani și 273 zile); per total, locul 33 din 36 (de la cea mai tânără la cea mai bătrână).

Atletico Madrid - Tottenham, ora 22:00

Atletico Madrid are doar 1 victorie în ultimele 10 meciuri de UCL contra echipelor engleze (2E, 7Î) – 1-0 cu Man United în martie 2022.

Totttenham vs Atlético în Europa: un singur duel, finala Cupei Cupelor 1963, 5-1 pentru Spurs.

Madrilenii au trecut din 2 din ultimele 3 „optimi” UCL contra englezilor: vs Liverpool (2019-20) și vs Man United (2021-22); au pierdut vs Chelsea (2020-21).

Spurs au doar 1 înfrângere în ultimele 5 meciuri UCL cu adversari spanioli (2V, 2E) – 2-4 acasă cu Barcelona în grupele 2018-19.

Newcastle - Barcelona, ora 22:00

Newcastle și Barcelona s-au întâlnit de 5 ori în UCL. „Coțofenele” au câștigat doar prima partidă (3-2, septembrie 1997), apoi Barca a luat următoarele patru meciuri.

Barcelona vs englezi în rundele eliminatorii UCL: 33 de dueluri, cu 10 victorii în ultimele 12 din 2014 încoace.

Newcastle vs echipe spaniole în UCL: 6 meciuri, 2 victorii și 4 înfrângeri. Ambele succese au fost acasă: 3-2 cu Barca (1997) și 2-0 cu Athletic Club (noiembrie trecut).

Barca a trecut de ultimele 5 „optimi” UCL contra echipelor engleze; ultima oară în 2018, 4-1 la general cu Chelsea.

Atalanta - Bayern Munchen, ora 22:00

Bayern și Atalanta se întâlnesc în premieră în Europa. Bayern a pierdut ultima dublă cu o echipă din Serie A în UCL (3-4 la general cu Inter, sezonul trecut), după ce trecuse de precedentele 4 astfel de dueluri.

Atalanta are 13 meciuri până acum cu adversari germani în cupele europene: doar 3 înfrângeri (7V, 3E) și 4 victorii în ultimele 5 partide din 2024 (Î1).

Atalanta n-a păstrat poarta intactă în niciunul dintre cele 9 meciuri din fazele eliminatorii UCL (18 goluri primite, medie 2/meci). Bayern are cel mai bun raport de goluri/meci în KO-ul competiției: 1,9 (min. 5 meciuri).

Bayern a pierdut doar 1 din ultimele 12 meciuri din „optimi” UCL (10V, 1E); singurul eșec a fost chiar în deplasare la o echipă italiană: 0-1 cu Lazio, în februarie 2024.