Galatasaray, prima victorie în Anglia din istorie

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Galatasaray, prima victorie în Anglia din istorie

Galatasaray a învins Manchester United
Galatasaray a învins Manchester UnitedAFP
Echipa turcă Galatasaray a obținut o victorie surprinzătoare în etapa a doua a fazei grupelor UEFA Champions League, învingând-o pe Manchester United acasă, scor 3-2. Această victorie a fost cu atât mai remarcabilă cu cât Galatasaray a jucat în deplasare și a reușit să învingă una dintre cele mai prestigioase echipe din Anglia.

Galatasaray, campioana Turciei, a avut parte de o revenire spectaculoasă în meciul împotriva lui Manchester United. Deși au fost conduși în două rânduri, cu scorul de 0-1 și 1-2, echipa turcă a reușit să revină în joc de fiecare dată.

Momentul decisiv al partidei a venit în minutul 81, când Mauro Icardi a înscris golul victoriei pentru Galatasaray, stabilind scorul final la 3-2 în favoarea echipei din Turcia. 

Galatasaray a scris istorie

Victoria celor de la Galatasaray împotriva lui Manchester United a adus cu sine mai multe realizări remarcabile și a marcat un moment istoric pentru ambele echipe. 

Pentru Galatasaray, aceasta este prima victorie pe terenul unei echipe din Anglia în întreaga lor istorie de 117 ani, ceea ce reprezintă o performanță remarcabilă.

Pe de altă parte, pentru Manchester United, acest meci a marcat o serie de realizări negative. Este pentru prima dată în istoria clubului când pierd primele două meciuri dintr-o grupă de UEFA Champions League, ceea ce reprezintă o dezamăgire pentru echipa engleză, și când încasează cel puțin trei goluri în două jocuri consecutive din competiția continentală.

Momente-cheie în meciul de pe Old Trafford

Ca orice partidă epică, încheiată cu un rezultat neașteptat, și aseară au fost câteva puncte culminante ale jocului. Când atacantul danze Hojlund a deschis scorul, în minutul 17, nimeni nu a fost surprins. Poate demarcarea lui Rashford în dreapta, el fiind atacant stânga, a atras atenția tacticienilor, de la aripa lui Manchester venind centrarea de gol. Șase minute mai târziu, turcii au dat o primă lovitură de teatru. Columbianul Sanchez, fundașul central de picior drept, a trimis o pasă din propria jumătate de teren, în adâncime, pentru Zah. Ivorianul a profitat de indecizia lui Dalot și de faptul că mingea a căzut pe gazon de două ori. Ajuns în careu, Zaha a șutat, iar din blocajul apărătorului de la Manchester, mingea a luat o traiectorie ciudată, boltă peste Onana, pentru golul egalizator.

În repriza a doua s-a creat impresia că lucrurile vor reveni la normal, după ce Hojlund a înscris după o cursă solitară de la centrul terenului, finalizată cu lob peste Muslera. Golul de 2-1, de la jumătatea reprizei, a venit cu largul concurs al aceluiași Sanchez, care a alunecat la mijlocul terenului și, astfel, i-a propus cursa spre gol vârfului de la Manchester. În cel mai pur stil britanic, ploaia torențială a căzut în reprize, fiind vizibil faptul că nu toți jucătorii și-au adaptat tipul de crampoane la suprafața de joc cu aderență schimbată. Inclusiv Onana, portarul lui Manchester, a avut probleme de stabilitate.

Galata a avut forța mentală dea reveni încă odată, înscriind golul egalizator după o fază-școală de contraatac, cu centrarea din dreapta a lui Ylmaz, finalizată din careu de excelentul Akturkoglu, în minutul 71.

A venit faza din minutul 78, cânt suporterii turci au trecut de la agonie la extaz, în câteva secunde. Onana, portarul care a dus Inter Milano în finala Ligii de anul trecut, a greșit grav dând o pasă a la De Gea, recuperată de Mertens în fața careului. Când belgianul a pendulat piciorul pentru 3-2, a venit din spate Casemiro, care a faultat, fiind eliminat pentru al doilea cartonaș galben. Penalty-ul corect acordat a fost ratat de Icardi.

Șansa le-a surâs din nou oaspeților, în minutul 81, când Sanchez și-a trecut în cont a doua pasă decisivă în acest meci. Apărătorul columbian a trimis cu capul, puternic, din propria jumătate, spre Icardi, care a beneficiat de apărarea prost plasată, în fund de sac, a britanicilor. Icardi s-a revanșat și el după lovitura de la 11 metri irosită și a înscris din acțiune, pentru o victoria uluitoare a turcilor.

Revanșa lui Zaha

Ivorianul Wilfred Zaha a trăit la maximum satisfacția de a câștiga, cu gol marcat, pe Manchester United. Zaha s-a remarcat la echipa engleză Crystal Palace, dar a jucat, două sezoane și pentru MU. În sezonul 2013-2014, după numai patru meciuri pe Old Trafford, el a fost trimis înapoi la Crystal Palace, din motive tehnice. De fiecare dată când Zaha, în tricoul celor de la Crystal Palace, a jucat împotriva ”diavolilor roșii”, a avut o ambiție suplimentară, ca și în meciul de Liga Campionilor.

Interesant este că echipa din Manchester, premergător disputei cu Galata, a jucat două meciuri acasă chiar cu Crystal Palace. În Cupa Ligii, trofeu pe care îl deține, Manchester United a trecut mai departe învingând cu 3-0, însă revanșa din Premier League a adus celor de la Crystal Palace trei puncte importante, după succesul la limită, 1-0.

Zaha a fost coechipier în naționala de tineret a Angliei cu unul din marii absenți ai acestui meci, Luke Shaw,

Okan Buruk, al doilea mare succes cu Manchester United

Antrenorul turcilor, Okan Buruk, este un fost mare jucător al acestei echipe. În sezonul 1993-1994, Galata a făcut 3-3 pe Old Trafford, într-o dublă eliminatorie din Liga Campionilor. Kubilay Turkilmaz marca atunci de două ori în poarta englezilor. Returul de pe fostul Ali Sami yen s-a terminat la egalitate, 0-0, dar Galata s-a calificat mai departe deoarece atunci acționa regula golului marcat în deplasare. Okan Buruk nu a putut juca în al doilea meci, deoarece își fracturase piciorul.

Același Okan Buruk a fost în marea echipă a Galatei, câștigătoare a Cupei UEFA în 2000, cu Hagi și Gică Popescu între titularii finalei cu Arsenal. Tot Okan Buruk a fost cel mai bun om al meciului în Supercupa câștigată, 2-1, cu Real Madrid, în vara lui 2000. Acum, cu Okan Buruk la timonă, Galata a câștigat, după patru ani de secetă, titlul în Turcia, anunțând un parcurs spectaculos și în cupele europene.

Icardi al doilea penalty ratat

Statistic vorbind, nu este chiar al doilea penalty irosit de celebrul atacant argentinian, dar povestea merită. În partida restanță cu Istanbulspor, Galata a avut, la 0-0, un penalty de executat. A fost desemnat să bată Akturkoglu. În locul unui șut sănătos, tehnicul mijlocaș a ales să paseze ușor spre stânga, mingea mișcându-se câțiva centimetri de pe punctul cu var. Suficient ca de pe linia careului mare să sprinteze Icardi, pentru un șut în forță. Portarul oponenților nu mai avea nicio șansă, el plonjând la fenta lui Akturkoglu, dar Icardi n-a nimerit poarta, trimițând pe lângă rădăcina stâlpului din dreapta portarului. Deci, teoretic, Icardi a ratat din acțiune.

Pe Old Trafford, în minutul 78, nu a mai fost timp de experimente. Icardi a luat hotărât mingea să execute penalty-ul dar, stupoare. Atacantul nu a nimerit cei 7,32 metri cât măsoară poarta de fotbal. Șutul său s-a dus, agonizant, milimetric pe lângă aceeași rădăcină de bară, din dreapta portarului, precum și la meciul din campionatul intern.

Astfel de scheme, cum am văzut la Akturkoglu și Icardi, au fost practicate inițial de Cruyff și compania, pe vremea marelui Ajax Amsterdam, cu Ștefan Covaci la timonă. Mai târziu, Steaua, după ce câștigase Cupa campionilor Europeni, a utilizat o astfel de schemă, chiar de două ori într-un meci. Era Cupa Steaua, în august 1986, pe Stadionul din Ghencea, la un joc cu modesta echipă olandeză Den Bosch. Steaua a bătut cu 6-1, iar două din goluri au fost marcate din astfel de pase date de la lovituri de pedeapsă.

Galatasaray – echipa românilor

De-a lungul vremii, mai mulți români au îmbrăcat tricoul roș-galben al celor de la Galatasaray. Evident, cea mai prolifică perioadă vine din epoca Hagi și Gică Popescu, câștigători ai Cupei UEFA în 2000, după o finală cu Arsenal, tranșată la penalty-uri. În aceeași vară, Fatih Terim a fost înlocuit la cârma echipei din Istanbul cu Mircea Lucescu, trio-ul românesc cucerind Supercupa Europei.

Actualmente, avem doi internaționali români sub contract cu Galatasaray. Cicâldău a fost împrumutat la Konyaspor în acest sezon, după ce fusese trimis la rodaj și în Golful Persic. Olimpiu Moruțan este, tot sub formă de împrumut, la Ankaragucu, el jucând destul de bine împotriva echipei sale, în ultimul meci de campionat, Galata – Ankaragucu 2-1, chiar înainte de deplasarea de pe Old Trafford.

În România există o puternică asociație a suporterilor clubului Galatasaray. Fanaticii susținători din București au făcut spectacol, în vară, când au celebrat pe străzi cucerirea titlului. Unii dintre suporterii Galatei din România au fost în tribune, pe Old Trafford, bucurându-se de la fața locului de acest succes fantastic.

În România este organizat și un club al susținătorilor de la Fenerbahce, iar în comunitatea turcilor stabiliți în țară sunt și mulți iubitori de la Beșiktaș.