UCL: Bayern revine la Copenhaga / Arsenal pierde în Franța / Un nou dezastru pentru United

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

UCL: Bayern revine la Copenhaga / Arsenal pierde în Franța / Un nou dezastru pentru United

United, învinsă pe teren propriu de Galatasaray, scor 3-2
United, învinsă pe teren propriu de Galatasaray, scor 3-2AFP
Flashscore vă prezintă rezultatele duelurilor din UEFA Champions League care s-au disputat marți seară de la ora 22:00.

Cea de-a doua etapă din grupele UEFA Champions League ne-a oferit multe surprize. În total, 27 de goluri s-au marcat miercuri seară.

FC Copenhaga - Bayern Munchen 1-2

Danezii demonstrează din nou faptul că sunt o echipă destul de greu de învins, FC Copenhaga fiind aproape de a face surpriza serii în fața lui Bayern. La începutul părții secunde, danezii au preluat conducerea, însă în final forța ofensivă a bavarezilor și-a spus cuvântul: Musiala (min 67) și Tel (min 83) au decis soarta acestei partide.

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Napoli - Real Madrid 2-3

Duel spectaculos pe stadionul Diego Armando Maradona, acolo unde gazdele au condus pentru prima dată în minutul 19 după reușita lui Ostigard. 

Revenit după accidentare, Vinicius a înscris golul egalizator după o recuperare a lui Bellingham în ultima treime.

Problemele de lot au afectat-o vizibil pe Napoli în special în compartimentul defensiv, acolo unde o cursă formidabilă a lui Bellingham a dus la marcarea celui de-al doilea gol în Champions League pentru mijlocașul englez, care a stabilit scorul pauzei.

Scorul final avea să-l decidă însă Alex Meret. Portarul lui Napoli a fost ghinionist la șutul de la distanță trimis de Valverde. După ce a nimerit bara transversală, mingea l-a lovit în spate pe goalkeeperul belgian și s-a dus direct în poartă.

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Lens - Arsenal 2-1

Eșec neașteptat pentru Arsenal pe terenul lui Lens. Deși au condus din minutul 14 după reușita lui Gabriel Jesus, tunarii nu au putut reveni după ce francezii au întors rezultatul prin Thomasson (min 25) și Wahi (min 69).

Bukayo Saka, extrema lui Arsenal, a depășit un record, fiind primul jucător din acest sezon din top cinci campionate ale lumii care reușește să înscrie 5 goluri și să ofere 5 pase decisive.

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Manchester United - Galatasaray 2-3

Criza de la United continuă, în contextul în care ”diavolii” înregistrează realmente un record negativ: două meciuri competitive în care au pierdut pe Old Trafford.

A fost cu adevărat un meci nebun în Anglia, acolo unde Hojlund a reușit dubla, însă oaspeții au reușit de fiecare dată să revină prin Zaha și Akturkoglu.

Portarul Onana și-a îngropat echipa după o gravă eroare comisă în minutul 77, când o pasă greșită a camerunezului l-a obligat pe Casemiro să comită fault în careu și să acorde un penalty pentru turci. Brazilianul a fost eliminat iar Icardi a ratat de la punctul cu var. Argentinianul s-a revanșat însă câteva minute mai târziu, stabilind scorul final al duelului.

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

În celelalte partide, Inter s-a impus la limită pe teren propriu cu Benfica, scor 1-0, în vreme ce Sevilla și PSV au terminat la egalitate în Țările de Jos, scor 2-2.

Citește și: UCL: Braga revine de la 2-0 și câștigă pe terenul lui Union Berlin / Succes pentru Sociedad