Jucătorul în vârstă de 22 de ani a participat la încălzire şi la câteva exerciții de pase înainte de a-şi continua recuperarea individuală.
Musiala poate reintra pe teren din luna ianuarie
Bayern, lider autoritar în Bundesliga, mai are un meci de jucat în acest an, duminică (21 decembrie), la Heidenheim, înainte de o scurtă pauză la mijlocul sezonului.
Antrenorul Vincent Kompany a declarat că nu vrea să pună ”nicio presiune” asupra lui Musiala sau a departamentului medical cu privire la o posibilă dată de revenire, dar luna ianuarie pare probabilă.
Dacă Musiala va fi apt, aproape sigur va fi inclus în lotul Germaniei pentru Cupa Mondială de anul viitor.
Mijlocaşul şi-a rupt piciorul şi şi-a dislocat glezna la meciul împotriva lui Paris Saint-Germain de la Cupa Mondială a cluburilor, în luna iulie, în timpul unui duel cu goalkeeperul Gianluigi Donnarumma, pe atunci portarul echipei pariziene.
