Jurgen Klopp a spus care este cel mai mare succes al său ca antrenor

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Jurgen Klopp a spus care este cel mai mare succes al său ca antrenor
Jurgen Klopp o antrenează pe Liverpool din 2015
Jurgen Klopp o antrenează pe Liverpool din 2015Profimedia
Jurgen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool, care are în palmares Liga Campionilor la fotbal, un titlu în Premier League și două în Bundesliga, consideră că promovarea cu Mainz din 2004 este cel mai important succes al său.

”Condițiile erau atât de proaste încât nimeni nu considera asta posibil. Dar am menținut nordul și am reușit. Ulterior am câștigat titluri mai importante, dar și pentru că am avut la dispoziția mea echipe mai bune, condiții mai bune, mai mulți bani. Nu este vorba despre cum arată lucrurile din exterior, ci despre cum le simți”, a declarat Klopp cu prilejul unei vizite la Mainz.

Tehnicianul german și-a reamintit că a reușit prima promovare a lui Mainz 05 în Bundesliga la finele sezonului 2003/2004, cu jucători ale căror cariere erau practic încheiate și care au primit o a doua șansă de la Klopp.

Mainz a fost prima echipă a lui Klopp ca antrenor între 2001 și 2008. A urmat apoi Borussia Dortmund, cu care a câștigat Bundesliga în 2011 și în 2012, an în care a cucerit și Cupa Germaniei. În 2013, Dortmund a jucat finala Ligii Campionilor, pierdută contra lui Bayern Munchen (1-2). Din 2015, Klopp a preluat-o pe Liverpool, cu care a câștigat Liga Campionilor în 2019, Premier League în 2020 și Cupa Angliei în 2022.