Salt la conținutul principal

Festival de goluri la Dortmund / Leipzig pierde puncte după două penalty-uri ratate

Fullkrug a deschis scorul pentru Borussia Dortmund
Fullkrug a deschis scorul pentru Borussia DortmundProfimedia

Borussia Dortmund urcă pe poziția secundă în Bundesliga după ce a reușit să o bată pe Union Berlin cu 4-2. Lider este VFB Stuttgart, care a întors de la 0-1 și s-a impus cu 3-1 pe teren popriu în meciul cu Wolfsburg.

Dortmund a fost condusă la pauză de Union Berlin, cu 2-1, dar a revenit și s-a impus cu 4-2. 

Fullkrug a deschis rapid scorul pentru gazde (7), dar Gosens a egalat doar două minute mai târziu, pentru ca Bonucci să transforme un penalty în minutul 31.

Repriza secundă a fost, însă, o afacere 100% a gazdelor, care au egalat prin Schlotterbeck (49), pentru ca cinci minute mai târziu, Brandt să o readucă pe Borussia în avantaj (54).

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Scorul final a fost stabilit de Ryerson în minutul 71.

Borussia ocupă acum poziția a doua în clasament, cu 17 puncte, unul mai puțin decât liderul VFB Stuttgart, care a învins-o pe Wolfsburg cu 3-1. 

În schimb, RB Leipzig a pierdut teren față de primele clasate după o remiză albă cu Bochum. Este un rezultat cu atât mai amar pentru gazde, cu cât acestea au ratat două penalty-uri, câte unul în fiecare repriză.

În celălalt meci disputat sâmbătă la ora 16, Augsburg a pierdut pe teren propriu cu Darmstadt, 1-2.

Actuala ocupantă a locului trei, Bayer Leverkusen va juca duminică cu FC Koln, în timp ce Bayern Munchen va primi vizita celor de la Freiburg. 

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal