Acțiunea care l-a dus pe LeBron James în fruntea clasamentului marcatorilor din toate timpurile abia dacă a durat câteva secunde, dar în spate este o muncă de o viață.
La 38 de ani, James joacă la fel ca la 18 și, mult mai important, are aceeași foame de succes pe care a etalat-o în adolescență.
Dar când ești un puști sărac de la periferiile Akron-ului, succesul nu este garantat. ”Am văzut droguri, arme, crime. Era o nebunie”, a povestit LeBron într-un interviu din 2003.
Cu o mamă adolescentă (avea 16 ani în momentul nașterii) și cu un tată violent posesor al unui cazier impresionant, tânărul LeBron se trezea într-o altă casă o dată la câteva luni, alungat împreună cu mama sa de proprietarii care nu mai tolerau întârzierile cu chiria.
Un statistician ne-ar putea spune probabil că pentru un copil aflat în situația lui probabilitatea de a o lua pe cale greșită era imensă. Și totuși, treizeci și ceva de ani mai târziu, iată-ne martori ai unui moment istoric nu doar în baschet, ci în sport în general.
Ce a făcut diferența pentru LeBron? E greu de identificat un lucru sau un moment anume. În viața fiecăruia dintre noi pot apărea oameni și evenimente care ne pot schimba traiectoria într-o clipită, fie că în bine sau în rău.
Pentru LeBron James un factor important a fost fără îndoială antrenorul său de fotbal american din liceu, Frank Walker, care atunci când a aflat de situația grea în care se află l-a luat sub aripa sa și l-a ghidat către drumul cel bun.
”Viața mi s-a schimbat atunci. Aveam adăpost și mâncare. Nu voi uita niciodată ce a făcut Walker pentru mine”, a mărturisit James în acel interviu din 2003.
Dar poate cel mai important factor în ascensiunea sa a fost dorința uriașă de a scăpa de sărăcie.
”Dar cine nu dorește să scape de sărăcie?”, veți întreba. Da, așa este, dar de multe ori nu e de ajuns doar să vrem și să muncim mult pentru asta.
Mai e nevoie și de o doză de noroc și, în general, ca piesele de domino să se așeze la locul potrivit, în momentul potrivit. Iar pentru James asta s-a întâmplat.
Și nu doar pentru el. Gândiți-vă la Cristiano Ronaldo și poveștile despre copilăria sa fără jucării și despre vânzătoarea de la McDonald’s care îi strecura câțiva hamburgeri fără să o vadă șefii.
Gândiți-vă la legendarul Pele a cărui echipă de puștani din favele era poreclită ”cea fără de pantofi”.
Numărul unu mondial în tenis, Novak Djokovic, a copilărit într-o țară devastată de război, într-o perioadă în care nimeni nu garanta prezența unei bucăți de pâine pe masă. Exemplele sunt nenumărate.
Partea frumoasă a acestor povești vine atunci când o parte a succesului se întoarce în comunitățile de unde a izvorât.
”La ce îmi folosește un Ferrari?”, a întrebat Sadio Mane, fotbalistul care își investește o parte din banii în dezvoltarea localității senegaleze din care a plecat.
LeBron James a înființat o fundație care îi poartă numele și care se luptă pentru copiii din Akron pentru a-i ajuta să se dezvolte sau măcar să nu alunece pe toboganul violenței.
Cu atât mai importante sunt aceste momente istorice din viața acestor atleți și ar trebui apreciate la adevărata lor valoare.
Într-o lume în care totul pare pe repede înainte, societatea este în permanență în căutarea unui alt moment care să o entuziasmeze, care să îi ofere doza de adrenalină zilnică.
Sportul poate fi o sursă inepuizabilă de astfel de momente, dar asta nu ar trebui să ne împiedice să punem totul un pic pe pauză și să ne gândim la ce moment frumos am putut fi martori.
Doar noi, în România, am avut parte anul trecut de două momente incredibile: recordul înotătorului David Popovici la 100m liber și recordul de goluri marcate la un campionat european de handbal, fie feminin, fie masculin, care acum îi aparține Cristinei Neagu (303 goluri).
Ne-am entuziasmat, ne-am bucurat, am folosit cuvinte mari și pe bună dreptate. Dar de multe ori este suficient un singur eșec pentru ca toate acele cuvinte frumoase să se transforme într-o găleată de noroi aruncată în fața acum ”pierzătorului”.
Este important și ca indivizi și ca societate să știm să și pierdem cu grație atunci când ne confruntăm și cu astfel de momente.
Să nu ne mai lăsăm atrași în lupte inutile în care totul e fie alb, fie negru, în care prietenul de lângă noi se transformă în dușman doar pentru că ține cu echipa rivală.
Sportul poate fi acel liant de care avem nevoie pentru a încerca măcar să fim mai uniți. Trebuie doar să îl lăsăm să facă asta.
E important să învățăm să întindem mâna adversarului care ne-a învins și să avem puterea de a-i spune: ”Astăzi ai fost mai bun”.
Cel mai bun exemplu l-am avut chiar în partida în care LeBron James a doborât recordul de puncte marcate în NBA.
Nu se întâmplă foarte des ca deținătorul recordului să fie acolo când performanța lui e depășită, dar Kareem Abdul-Jabbar a fost acolo în primul rând.
Nimeni nu poate ști ce a fost cu adevărat în sufletul lui, dar în momentul în care camerele erau ațintite către el, am putut vedea un om care râde și care aplaudă fiecare reușită a celui care urma să-i sufle recordul.
Iar când ACEL coș a fost marcat, s-a ridicat, a luat o minge de baschet și i-a întins-o lui LeBron.
Deși relația lor nu a fost niciodată una grozavă (”Nu a existat vreuna vreodată”, a spus James), Kareem Abdul-Jabbar l-a îmbrățișat și i-a spus simplu: ”Meriți asta!” Și nimeni nu o poate nega!