Debut precoce la microfonul Flashscore! La 10 ani neîmpliniți a contribuit la comentariul derby-ului Merseyside

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Debut precoce la microfonul Flashscore! La 10 ani neîmpliniți a contribuit la comentariul derby-ului Merseyside
Cristian Frisk și fiul său Ștefan
Cristian Frisk și fiul său ȘtefanCristian Frisk
Miercuri seară, s-a disputat unul dintre cele mai interesante meciuri din runda restanțelor din Premier League. Pe Goodison Park, derby-ul Merseyside a adus față în față Everton și Liverpool, gazdele impunându-se surprinzător cu scorul de 2-0, pentru a da peste cap calculele pentru titlu ale echipei lui Jurgen Klopp. 

Flashscore v-a ținut la curent cu tot ce s-a întâmplat pe Goodison Park prin intermediul comentariului audio realizat de Cristian Frisk.

O răceală puternică și-a lăsat, însă, amprenta asupra vocii și pentru că aceasta nu a fost complet refăcută la ora derby-ului din Liverpool, Cristian a avut nevoie de ajutor pentru a duce la bun sfârșit una dintre cele mai spectaculoase partide ale sezonului din Premier League. 

Astfel, la microfonul Flashscore a fost cooptat fiul său Ștefan, care va împlini 10 ani pe 1 iunie. Juniorul și-a ajutat tatăl și la partea de documentare pentru meci, dar cei care au ascultat comentariul în direct l-au putut auzi preț de câteva secunde la debutul și finalul partidei, dar și la înscrierea celor două goluri, când vocea afectată de răceală a lui Cristian Frisk nu a putut face față entuziasmului de moment. 

Cristian și Ștefan, conectați la derby-ul Everton-Liverpool
Cristian și Ștefan, conectați la derby-ul Everton-LiverpoolCristian Frisk

Pentru Ștefan nu este prima experiență de acest gen. În 2021, când România a participat la turneul olimpic de fotbal, el l-a asistat pe tatăl său, deși abia depășise vârsta de 7 ani, cu scurte comentarii în timpul meciurilor echipei naționale olimpice de fotbal a României. Partidele de la Tokyo au fost comentate de cei doi pentru Asociația Nevăzătorilor din România, pe profilul de Facebook. 

Cei doi au fost prezenți în vară și la Sofia, într-o vacanță de lucru. Cristian Frisk a comentat pentru Flashscore meciurile din cupele europene, disputate în capitala Bulgariei de FCSB și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, la stadion fiind însoțit de fiul său. Cu ocazia respectivă, cei doi și-au confecționat tricouri speciale cu numele lor scrise cu litere chirilice, pe care au avut ocazia să le îmbrace pentru meciul Everton - Liverpool.

Ștefan este un împătimit al sportului rege. El a început fotbalul când încă nu împlinise cinci ani, la Progresul Spartac, iar în prezent joacă fotbal la grupa 2014 a FCSB, pe post de fundaș sau aripă dreaptă. 

Flashscore continuă să vă prezinte cele mai importante partide ale finalului de sezon prin intermediul comentariilor audio. 

Joi, 25 aprilie, puteți asculta în direct partida în care se poate decide soarta titlului din Liga 1, Universitatea Craiova - CFR Cluj (21.45), dar și duelul dintre Brighton și Manchester City (22.00), foarte important în cursa pentru primul loc din Premier League.

Vineri, 26 aprilie, comentatorii Flashscore vor urmări partida dintre Dinamo București și FC Voluntari (20.00), duel extrem de tensionat în lupta pentru salvarea de la retrogradare, dar și întâlnirea dintre Real Sociedad și Real Madrid (22.00), în care formația lui Carlo Ancelotti se poate apropia de titlul de campioană în LaLiga.  

Mențiuni