”100 și 200 sunt probele mele individuale și este posibil să înotăm și ștafetă. Încă este în lucru”, a spus Popovici înaintea plecării.
Înotătorul român spune că resimte deja emoțiile specifice marilor competiții și consideră că presiunea îl ajută să atingă cele mai bune performanțe.
”Îmi era dor de o competiție importantă. Îmi fierbe un pic sângele. Acum sunt foarte puternici competitorii, dacă nu mă înșel au revenit și rușii în competiție, li s-au ridicat restricțiile. Simt deja adrenalina, o simt de o săptămână, e foarte importantă, pe mine mă ajută să performez și mai bine. Îmi place presiunea. Am zis mereu că Paris îmi poartă un pic de noroc și o să încerc să mă folosesc de acest lucru ca să înot cât pot de bine. Știu ce am făcut în bazin, știu munca depusă la antrenamente și în sala de forță, dar rezultatul final vreau să fie o surpriză, indiferent că va fi un record mondial sau altceva”, a declarat Popovici.
Mizează pe pregătirea din ultimele luni și pe susținerea românilor
Înaintea Campionatelor Europene, David Popovici a trecut printr-o perioadă intensă de pregătire fizică, în urma căreia a acumulat aproximativ opt kilograme de masă musculară. Obiectivul său este un nou titlu continental.
”O să fie un concurs rapid, puternic. A început adrenalina, abia aștept să concurez. Am primit multe mesaje pe rețelele de socializare de la oameni care mi-au spus că vor veni la Paris. Sunt convins că vor fi mulți români, iar asta mă va face să câștig acolo cinci sutimi”, a mai spus Popovici.
Lotul României pentru Campionatele Europene
Din delegația României fac parte David Popovici (CS Dinamo București), Patrick Dinu (CSM Constanța), Denis Popescu (CS Dinamo), Vlad Mihalache (CSA Steaua), Theodor Proca (CSM Pitești), Robert Badea (CSA Steaua), Darius Coman (CSM Corona), Matei Sțate (CSA Steaua), Eric Andrieș (CSM Constanța), Alexandru Constantinescu (CS Olimpia București) și Tudor Iordache (CSM Constanța).
Stafful tehnic este alcătuit din Adrian Rădulescu, Răzvan Florea, Bogdan Stroe, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru și Iulia Becheru.
