Tânărul înotător, care se antrenează sub îndrumarea lui Adrian Rădulescu din 2025, s-a impus în finala A cu un nou record personal, 3:42,36, oprindu-se la doar 18 sutimi de secundă de baremul de calificare pentru Campionatele Mondiale în bazin scurt de la Beijing.
Succesul vine după doi ani extrem de complicați, în care multiplul medaliat mondial și european la juniori (trei medalii mondiale și patru europene, dintre care două de aur) și-a pierdut busola.
Totul a început după Jocurile Olimpice de la Paris, unde, la doar 18 ani, a fost afectat de COVID și nu a putut evolua la nivelul dorit. A urmat o perioadă tulbure, în care a încercat chiar și probele de mixt, îndepărtându-se de probele lungi de liber care îl consacraseră. Apăsat de lipsa rezultatelor, Vlad nu se mai regăsea în bazin, însă a ales să își mai acorde o șansă. Salvarea a venit din partea lui Adrian Rădulescu, tehnicianul care l-a ascultat și l-a primit în grupa sa de la Dinamo, alături de David Popovici.
Aproape de un record vechi de peste două decenii
După ce se calificase cu cel mai bun timp al seriilor de dimineață (3:47,56), Vlad Stancu a făcut o cursă memorabilă în finala de seară de la Otopeni. Încurajat frenetic de pe margine de antrenorii dinamoviști Adrian Rădulescu și Bogdan Stroe, dar și din tribune de Carmen Bunaciu, prima medaliată mondială din istoria înotului românesc, sportivul a încheiat cele 16 bazine într-o explozie de bucurie, făcând semne spre tribună imediat ce a văzut cronometrul.
Timpul de 3:42,36 nu reprezintă doar cel mai bun rezultat al carierei sale în bazin scurt, ci îl aduce extrem de aproape de recordul național de seniori (3:41,06), deținut încă din 2004 de Dragoș Coman.
„Mă bucură mai mult timpul decât titlul de campion național. Am fost foarte, foarte aproape de recordul național de seniori. Sunt foarte fericit și în sfârșit mă simt super bine. A fost o perioadă incredibil de grea, doi ani extraordinar de dificili și mă bucur că sunt din nou pe calea cea bună. Acest timp îmi dă foarte, foarte multă încredere. Sunt foarte, foarte mulțumit de mine”, a declarat Vlad Stancu imediat după cursă, citat de GSP.ro.
Impactul decisiv al lui Adrian Rădulescu
Întrebat despre transformările prin care a trecut în acești doi ani grei, în care a trebuit să gestioneze și tranziția dificilă de la juniorat la seniorat, înotătorul a mărturisit că procesul a fost unul profund interior: „O perioadă foarte mare din acești doi ani a fost o perioadă de cunoaștere, să mă cunosc pe mine. Pot spune că a fost mai mult o călătorie spirituală decât o călătorie fizică”.
În acest proces de reconstrucție, rolul lui Adrian Rădulescu a fost fundamental, oferindu-i „speranță și motivare”. Vlad a remarcat și trăirile intense ale antrenorului său dinaintea finalei de la Otopeni.
„Domnul Adi este o fire mai liniștită, dar l-am văzut de dinainte de probă că era foarte, foarte nerăbdător să vadă cum mă mișc. Sper că l-am făcut mândru”, a încheiat noul campion național.
