CS Rapid București a încheiat cu o victorie participarea în grupele Ligii Campionilor

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
CS Rapid București a încheiat cu o victorie participarea în grupele Ligii Campionilor
CS Rapid București a încheiat cu o victorie participarea în grupele Ligii Campionilor
CS Rapid București a încheiat cu o victorie participarea în grupele Ligii CampionilorCS Rapid București
CS Rapid București a învins echipa croată RK Lokomotiva Zagreb, cu scorul de 27-22 (15-12), duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, în ultimul său meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Deși s-a confruntat cu mai multe absențe din cauza accidentărilor, campioana României a câștigat fără probleme un meci fără miză.

Rapid a început în forță și a condus cu 4-0, apoi a avut 7-2 și 9-3 (min. 14), dar la pauză diferența a fost de doar trei goluri, 15-12.

Lokomotiva a reușit egalarea după pauză, 17-17 (40), dar apoi Rapid a revenit la controlul jocului și a câștigat fără emoții.

Pentru echipa antrenată de Carlos Viver au înscris Orlane Kanor 9 goluri, Alicia Fernandez Fraga 6, Ainhoa Hernandez Serrador 3, Albertina Da Cruz Kassoma 2, Dorina Korsos 2, Lorena Ostase 2, Jennifer Gutierrez Bermejo, Irene Espinola Perez și Alexandra Badea câte unul.

Diana Ciucă a apărat 8 aruncări (32%), iar Ivana Kapitanovic a parat 3 (37,50%).

CS Rapid București s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, unde o va întâlni pe Krim Ljubljana. Câștigătoarea din această dublă o va înfrunta în sferturi pe Vipers Kristiansand, campioana en titre.

CSM București este calificată direct în sferturile de finală, urmând să înfrunte câștigătoarea dintre Brest Bretagne Handball și Team Esbjerg.

În celelalte meciuri din grupă, Storhamar Handball Elite a pierdut acasă cu Metz Handball, 22-24 (duminică), iar Gyori Audi ETO KC a dispus de Team Esbjerg cu 29-28 (sâmbătă).

Buducnost BEMAX Podgorica a câștigat la ”masa verde” (10-0) cu Kastamonu Belediyesi GSK, echipa turcă neprezentându-se după cutremurele care au devastat această țară.

Clasament Liga Campionilor
Clasament Liga CampionilorFlashscore

Statistica partidei Rapid București - Lokomotiva Zagreb pe Flashscore!