Austria și Germania marchează două dintre cele mai rapide goluri internaționale din istorie

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Austria și Germania marchează două dintre cele mai rapide goluri internaționale din istorie
Christoph Baumgartner din Austria (stânga) sărbătorește marcarea primului gol al echipei sale
Christoph Baumgartner din Austria (stânga) sărbătorește marcarea primului gol al echipei saleAFP
Austriacul Christoph Baumgartner (24 de ani) a marcat sâmbătă, în șapte secunde, unul dintre cele mai rapide goluri internaționale din toate timpurile, fiind urmat rapid de un gol la fel de fulgerător al germanului Florian Wirtz (20 de ani).

Baumgartner a intrat în cartea recordurilor în timpul meciului amical de la Bratislava, în compania Slovaciei, adversara României în grupă la EURO 2024.

Atacantul de la Leipzig a finalizat un atac declanșat chiar de la lovitura de deschidere. Câteva pase și mingea ajunge la Baumgartner care trimite un șut năpraznic de la 25 de metri și îl surprinde pe Martin Dubravka.

"Am mai făcut această schemă înainte, sprintând de la lovitura de începere cu risc maxim. Secvența de pași a funcționat cumva astfel încât am reușit să fac această cursă", a declarat Baumgartner pentru televiziunea publică austriacă ORF după meciul câștigat de echipa sa cu 2-0.

"Bineînțeles că este foarte tare, sunt foarte fericit. Faptul că am lovit-o așa... este desigur senzațional".

Lovitura lui Baumgartner a egalat performanța lui Lukas Podolski care a înscris la fel de rapid pentru Germania împotriva Ecuadorului, în mai 2013.

Federația austriacă a descris reușita lui Baumgartner drept cel mai rapid gol din istoria fotbalului internațional.

"Bineînțeles că am început foarte bine, acel gol în sine a meritat probabil prețul biletului de intrare" , a declarat selecționerul Austriei, Ralf Rangnick.

Mai târziu, sâmbătă, Germanul Wirtz a fost la fel de rapid împotriva Franței, într-un meci amical la Lyon.

Jucătorul lui Leverkusen l-a învins pe portarul Brice Samba cu un șut superb sub transversală.

Cel mai rapid gol marcat la o Cupă Mondială a fost înscris de turcul Hakan Sukur împotriva Coreei de Sud în 2002, după 11 secunde.