Președintele american îl atacase pe rețelele sociale pe superstarul din NBA, reproșându-i un comportament considerat lipsit de respect în timpul imnului național.
Donald Trump publicase pe platforma sa Truth Social un videoclip în care legenda baschetului părea să facă mișcări de încălzire, în timp ce era aliniat alături de coechipierii săi înaintea unui meci.
„În timp ce ascultă imnul nostru național, LeBron James nu respectă țara noastră! Am spus încă de la început că nu este bun, o RUȘINE ABSOLUTĂ”, a scris președintele republican într-o postare care însoțea videoclipul.
El a adăugat că LeBron trebuia „să-și ceară scuze tuturor acestor mari războinici și eroi americani care au murit pentru drapelul american și pentru tot ceea ce reprezintă țara noastră!”.
Întrebat în zona mixtă la finalul victoriei obținute de 76ers în fața lui Cleveland vineri (114-106), Lebron James nu a insistat asupra subiectului: „este o zi liniștită la birou”, a răspuns totuși el, potrivit presei locale.
Citește și: LeBron James, la prima victorie pentru noua sa echipă la Philadelphia
La rândul său, antrenorul lui Philadelphia, Nick Nurse a înlăturat, de asemenea, polemica, apreciind că „face parte din toate celelalte zgomote din exterior cu care ne-am mai confruntat”.
Vineri, Lebron James a bifat o premieră importantă pe teren propriu alături de 76ers, care au recuperat un deficit de 29 de puncte și s-au impus în fața celor de la Cavaliers. Jucătorul în vârstă de 41 de ani a înscris 17 puncte, a reușit 10 recuperări și a oferit cinci pase decisive.
