Primele 14 partide încheiate la actuala ediție au fost câștigate de jucătorii aflați direct pe tabloul principal. Exista chiar posibilitatea unei premiere istorice: toți cei 16 capi de serie să ajungă în optimi.
Acest scenariu a fost spulberat de Vafaei, care a devenit primul jucător venit din calificări ce elimină un favorit la turneul din acest an.
Vafaei, demonstrație de forță la Crucible
Iranianul a arătat o formă excelentă încă din calificări. Pentru a ajunge pe tabloul principal, a trecut cu 10-2 de Michal Szubarczyk și cu 10-4 de Gao Yang.
La Crucible Theatre, nivelul său a rămas la cote ridicate. Vafaei l-a dominat clar pe Si Jiahui și s-a calificat pentru a treia oară în carieră în optimile competiției.
Performanța este cu atât mai importantă cu cât Hossein Vafaei nu avusese rezultate importante în actualul sezon.
Sportivul s-a confruntat și cu probleme medicale serioase, ajungând inclusiv pe masa de operație. Calificarea între primii 16 la Mondial reprezintă astfel unul dintre cele mai bune momente ale ultimelor luni.
Urmează un duel infernal cu Judd Trump
În optimi, Vafaei va avea parte de un test dur. Iranianul îl va întâlni pe liderul mondial Judd Trump.
Englezul a trecut în primul tur de Gary Wilson, scor 10-5, și pornește ca mare favorit în confruntarea următoare.
