Altele

România, victorie de senzație la europeanul de volei. ”Tricolorii” s-au impus în decisiv

România - Croația 3-2
România - Croația 3-2Federația Română de Volei
Naționala masculină de volei a României s-a calificat după 40 de ani în sferturile de finală ale Campionatului European de volei, după ce a învins cu 3-2 selecționata Croației.

România a început ca din tun duelul cu croații și a preluat rapid conducerea cu 5-1 pe tabelă, forțându-l pe antrenorul adversarilor să ceară time-out pentru a-și reorganiza echipa. 

Nu a mai trecut mult și ”tricolorii” au ajuns la 9-3, scor la care tehnicianul croat a simțit din nou nevoia unei pauze. Nu a folosit la mare lucru, România reușind să închidă setul cu 25-19.

Setul secund a avut parte de un debut mult mai echilibrat, cele două echipe mergând cap la cap până la 8-8. În acel moment, însă, România a călcat din nou pedala de accelerație și s-a desprins la 17-9, pentru ca ulterior să închidă actul secund după a patra minge de set, 25-20.

La un pas de sferturile de finală, ”tricolorii” au fost de nerecunoscut în setul al treilea pe care l-au pierdut cu 25-17, pentru ca în partea a patra să revină incredibil de la 19-22 și să aibă șansa unei mingi de meci, irosită însă, iar manșa a fost pierdută cu 26-28.

În decisiv, România a preluat rapid avantajul cu 3-1 și apoi cu 6-2. Croații au avut o răbufnire de orgoliu și au fost la un pas de a egala la 6. S-a făcut, însă, 7-5, dar apoi tabela a indicat 8-8 într-un meci de un dramatism enorm.

România s-a ținut tare pe poziții și a condus cu 11-9, 12-10, 13-10 și 14-11, pentru ca un serviciu în fileu al croaților să consfințească prima calificare a ”tricolorilor” în sferturile campionatului european după o pauză de 40 de ani. 

În faza următoare a competiției, România va întâlni învingătoarea dintre Franța și Bulgaria, partidă care se va disputa în această seară la Varna.