În momentul întreruperii, Irina Begu conducea cu 1-0 la seturi (6-2), însă era condusă cu 4-2 în actul secund, canadianca reușind un break la scorul de 2-1.
Jucătoarea din România a început în forță partida, reușind două breakuri rapide, care i-au permis să conducă cu 5-1.
Fiecare dintre cele două jucătoare și-a mai câștigat o dată serviciul, iar setul s-a încheiat cu scorul de 6-2 pentru Begu, care a reușit să anihileze trei mingi de break ale adversarei.
Begu este ultima româncă din turul întâi de la Wimbledon, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian calificându-se in corpore în faza următoare.